Si-a luat fii’mea o tranta cu trotineta de si-a julit genunchiul intr-un mare fel. Tratarea ranii a fost iadul pe pamant…ma doare, nu-mi place, e urata, esti urat, nu pot sa merg. In fine, ca infectie si apa oxigenata, i-am explica ca si tac’su cand era mic si-a belit un genunchi si nu a vrut sa-l trateze si acum are o mare cicatrice in genunchi. I-am arat si, cu tipete si alte lacrimi, am bagat apa oxigenata, baneocin si un bandaj ce a fost dat jos in secunda doi. Desigur, cum a facut buba putina coaja, a fost indepartata…din nou supuratie, apa oxigenata, baneocin. Acum, are din nou coaja….vedem diseara 🙂
Acu, ca tot m-am laudat la fii’mea cu o cicatrice, pe motiv ca prin cartile de le citesc eu, personajele erau pline de rani cicatrizate ce erau un fel de carte de vizita pentru purtator, mi-am luat cicatricile la puricat. Plm, chiar am adunat semne de buna purtare…
Inca din gradinita invatam ca cel mai bun prieten al omului este cainele. Pe seama acestei prietenii s-au scris povesti, s-au facut filme si s-au cantat cantece. Poate singurul tradat in aceasta prietenie seculara a fost ciobanul din miorita, dar nu din lipsa de devotament, ci din indolenta…ca oaia i-a zis sa-l cheme pe cel mai fratesc si mai barbatesc…
Pentru ca azi, o prietena mai pune ceva la varsta, iar facebook-ul mi-a atras atentia, pe langa urarile de rigoare, mi-am mai amintit o chestie haioasa legata de aceasta prietena.
