Grasu,cel mai comun prieten al omului

Inca din gradinita invatam ca cel mai bun prieten al omului este cainele. Pe seama acestei prietenii s-au scris povesti, s-au facut filme si s-au cantat cantece. Poate singurul tradat in aceasta prietenie seculara a fost ciobanul din miorita, dar nu din lipsa de devotament, ci din indolenta…ca oaia i-a zis sa-l cheme pe cel mai fratesc si mai barbatesc…

Nu stiu voi, presupun ca situatia a fost asemanatoare, dar eu, in toate etapele mele de crestere, incepand cu momentul in care am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu, mereu, in cercul de prieteni si cunoscuti, am avut cel putin pe unu ce era poreclit Grasu.

Iuli Grasu, Goge Grasu, Dan Grasu, Sorin Grasu…mereu aveam un gras in cercul de prieteni. Si de nu era, cel mai solid dintre noi, facea cumva si se pricopsea cu titulatura de gras…asa, pentru completarea cercului. Bine, mai erau si momentele in care grasu era cel mai schilod din gasca…

Cred ca grasii care au fost grasi de mici au avut cea mai trista copilarie. Acum e posibil sa fie altfel, dar pe vremea copilariei mele, chiar daca venea cu mingea pe maidan, cand se faceau echipele pentru fotbal, Grasu era ultimul ales si, desigur, locul lui era in poarta. Grasule, tu stai in poarta ca ocupi mai mult loc…Pe langa mistouri si cel mai prost loc din sala, Grasu mai avea parte si de palme si alte suturi. Bataia se cam termina pe la 13-14 ani…Grasu arata ca tatii nostri si nu prea mai avea nimeni chef sa-i traga capace. Ramaneau in schimb mistourile care erau mult mai acide, parca pentru a compensa frustrarea de-a nu putea sa-i tragi capace. Asa era in gimnaziu….

In liceu Grasu o lua de la inceput. Alta gasca, alte mistouri. Nu prea mai era loc de bataie, deh, copii mai maturi, dar daca era ceva scandal intre gasti, grasul era primul pocnit. Hormonal vorbind, grosul baietilor o coteau catre gagici. Grasu in schimb, se transforma intr-un zeu al jocurilor pe calculator. Mai erau si grasii care se apucau de tras de fiare. Astia deveneau periculosi…te puteau pocni asa, in amintirea copilariei.

Grasu de facultate era apreciat si se integra foarte usor in orice colectiv. Atuul lui, glume si autoironia. Ghiar daca glumele pe seama lui continuau, acum erau glume finute, iar el nu mai era dat la o parte, era coleg cu drepturi depline, om normal….doar ca era mai gras.

Deci, pana la urma grasii sunt oameni normali care ajung la maturitate si ingroasa cele trei categorii de adulti: normali, sclipitori si bezna. E, aici apare problema. Daca sclipitorii si mare parte dintre normali vad dincolo de kilograme, mai sunt si unii de-si cauta mintea prin clasa a opta…Si acum povestea….

Acum ceva ani eram cu gasca la o terasa. Normal, aveam cu noi si un gras, pe Dan. E drept, fiind multi la masa eram ceva mai zgomotosi, dar nu deranjant, asta in conditiile in care pe terasa doar o singura masa mai avea musterii. Niste neni mai pe la 35-40 se uitau la ceva meci de fotbal. Desi intre mesele noastre era destul spatiu, de la masa microbistilor, un atlet in maiou, putin obosit dupa antrenamentul de halbere, incepe sa urle la noi:

Bah, vorbiti mai incet…ca vin la voi!!!

Normal ca i-am dat ignor si ne-am vazut de ale noastre. Dar tipul insista cu tipetele si atitudinea de mascul alfa. Chiar  daca colegii lui de masa i-au explicat  sa lase lumea in pace, s-a ridicat si a venit la masa noastra cu doleantele. Desi trecusera ceva ani de cand devastasem un bar, i-am explicat acelasi lucru, frumos, calm, elegant si l-am poftit sa mearga la masa lui. El insista cu amenintarile, eu puneam greutate in cuvinte. Probabil, vazand ca mi se rupe de amenintarile lui si sunt hotarat sa-i rup capu, omul a schimbat directia atacului:

Tu Grasule, ce plm te uiti? Vrei sa-ti f*ut una? si ridica mana sa-i traga clasicul capac destinat grasilor, dar, surpriza!!!! Prietenul asta al meu gras, avea in spate niste ani de Kendo si i-a prins mana si i-o tinea nemiscata. Si se scremea agresoru si se incorda si printre dinti zicea: a, ce faci grasule, esti puternic… esti puternic grasule, esti puternic….

Treaba nu a degenerat, prietenii au venit si l-au luat de la masa noastra. La final mi-a parut rau ca toata intamplarea a ramas doar o amintire haioasa de care ne mai aducem aminte cand si cand. La cat ne-a pulit betivanul ala la plecare, parca-mi pare rau ca nu ne amintim de intamplarea asta la modul, ba, atunci cant l-am capacit pe ala de venise la noi cu gura mare.