A murit Piedone, adevăratul Piedone. Nu știu dacă mai este cazul să mai amintesc și eu cine a fost Piedone, găsiți singuri cam tot ce vreți despre el pe wikipedia. Un lucru e cert, în copilăria mea, grăsanul Piedone era unul dintre cele mai îndrăgite personaje.
Piedone era atât de îndrăgit încât, fiecare copil ceva mai gras decât media, era un Piedone. Eu am copilărit cu 3-4 piedoni din aștia și chiar și cu o piedoancă.
Pun pariu pe ce vreţi voi că habar nu aveaţi că, fix în munţii româniei, în inima Bucegilor, Pentagonul ascunde o bază barză secretă. Eu ştiam, dar dacă tot a venit şi băiatul ăsta de la site-ul stiri-virale.com şi a dat pe goarnă tot secretul, hai să vă lămuresc eu, să ştim cu toţii cum stă treaba. Punctual, zic…
E, io-te că mă aflu în faţa unei mari provocări. Cred că este cea mai importantă provocare de când am început să scriu pe blog. Am de scris un articol mai special, despre handmade. Acum, ştiu că ce scrie omul cu mâna lui, manuscris se numeşte, iar ce croşetează femeia celui cu manuscrisul, se cheamă handmade. Ei bine, în condiţiile în care habar nu am despre amigurumi, arta croşetatului, tehnica şerveţelului şi alte denumiri străine mie, sper să-mi iasă.
Pentru bancul de mai jos, Radu, a pierdut ceva prieteni pe facebook, a fost acuzat de medievalism, şi-a mai luat şi ceva înjurături. A, şi raportări către facebook. Contextual, bancul e bun…umor negru şi un pumn în nasul mare al ipocriziei. Să nu se piardă pe facebook, zic să-l pun şi aici şi sper să ajung să mai beau o bere cu omul ăsta, că a trecut ceva timp. Bancul.
De ceva vreme am început să mă uit după bărbați. De cele mai multe ori mă uit cu scârbă și mă minunez, alteori, cu indiferență, dar tot mă minunez. Văd tot mai des prin oraș, tot felul de gingași din ăștia, genul de bărbați la care cu greu aș folosi masculinul. Noroc ca majoritatea sunt bărboși și ies repede din dilema. Dacă n’ar fi barba, pe cuvânt de pionier, aș crede că numărul femeilor este într-o creștere continuă. Dar nu e așa, fetele astea draguțe, sunt doar ceva bărbați ai zilelor noastre și ai zilelor ce vor veni. Clar, ne îndreptăm cu pași mari către un matriarhat cu barbă. Bine că nu sunt femeie, că sigur rămâneam fată bătrână.
Mâine după amiază, sunt implicat într-o vizionare de statui vivante. În perioada 16-20 ale lunii curente, se desfăşoară Festivalul International de Statui Vivante. In ultimele două zile de festival, statuile Vivante, sunt în Parcul Alexandru Ioan Cuza, IOR pentru conservatori.
Ba cititorii mei, astia care sunteti voi, nu stiu daca a mai trecut cineva prin asa treaba ciudata, dar io-te ce mi-so ‘ntamplat mie. Noaptea trecuta am visat ca eram Mircea Badea, da, chiar el. Habar nu aveti ce nasol este sa fii in pielea lui. Chiar si visul a fost unul muncit…ma dor toate ligamentele de la cat m-am chinuit sa fac spagatul pe doi elefanti cu buline ce pedalau pe biciclete lila. Lila nuanta, nu femeia. In fine, dupa ce m-am trezit si mi-am baut gura primordiala de cafea, mi-am mai revenit, dar am ramas totusi cu ceva sechele…nu-i simplu sa fii Mircea Badea. Chiar si acum simt o nevoie disperata de-a lingusi si a da limbi in ureche(nu zic in cur, ca nu-i etic)