Emo, hipster, femeie

De ceva vreme am început să mă uit după bărbați. De cele mai multe ori mă uit cu scârbă și mă minunez, alteori, cu indiferență, dar tot mă minunez. Văd tot mai des prin oraș,  tot felul de gingași din ăștia, genul de bărbați  la care cu greu aș folosi masculinul. Noroc ca majoritatea sunt bărboși și ies repede din dilema. Dacă n’ar fi barba, pe cuvânt de pionier, aș crede că numărul femeilor este într-o creștere continuă. Dar nu e așa, fetele astea draguțe, sunt doar ceva bărbați ai zilelor noastre și ai zilelor ce vor veni. Clar, ne îndreptăm cu pași mari către un matriarhat cu barbă. Bine că nu sunt femeie, că sigur rămâneam fată bătrână.

Asta-i moda, cu ea defilăm și fără a fi expert în ceva anume, am așa o vagă idee că sensibilii ăia cu probleme emoționale și presupuse tendințe suicidale, emo, baiețeii ăia fără zâmbet de acum 10 ani, au crescut, au  evoluat și au devenit hipsterii zâmbitori și galeși din ziua de azi.

Cum ziceam, mă uit și mă minunez și încerc să fac asocieri cu diverse personaje. Am văzut un malac cu o barbă de viking bătrân, un fel de  Chewbacca epilat complet, am vazut și niște grăsani, adepți ai stilului Jabba the Hutt, toți îmbrăcați în muleuri ce țipau peste șunci, burți și buci, dar cel mai des întâlniți, sunt epilații ăia lucrați la sală. Aștia sunt sublimi… plini de mușchi, cu maiouț decoltat la subraț,  genul ăla de bărbat care-și scapă poșeta dacă râgâi lângă el.

A, să nu-i uit pe gingașii corporate, ăia cu ținută office, încălțați în pantofi de damă, fără ciorapi și pantaloni ăia cu croi feminin, intrați puțin la apă, nu mult, doar cât să se vadă că nici ei nu au ocolit salonul și sunt buni prieteni cu ceara de epilat.

Cam asta ar fi, știu că nu-i suficient, dar trăim într-o lume în care testosteronul e pe terminate și trendul este catre uniformizare, catre o lume in care toti suntem egali. Băieți, fiți pe fază, urmează fustele, că nu-i așa, evoluam …emo, hipsteri și într-un final, FEMEI.