Vara s-a terminat, acest week-end a fost ultimul in care destinatia a fost litoralul. De acum, muntele e baza. Pe drumul de intoarcere de la mare, discutam cu Doamna ca ar fi cazul s-o ducem pe pitica si pe la munte. Cum se anunta o toamna frumoasa, ar cam fi timpul sa demaram sezonul iesirilor pe sub poale de Carpati. Si cum de multa vreme nu am mai fost prin Busteni, gandeam ca o iesire pe acolo ar fi ideala mai ales in situatia noastra, familie cu copil mic si neastamparat. Varianta este la indemana, aproape de Bucuresti, ceva trasee montane child friendly, ca sa zic asa, cat despre cazare în Bușteni, slavă Bărbosului…bani si timp să fie si eventual, un trafic rezonabil pe Valea Prahovei 🙂
Bă, azi e întâi iunie, încă mai este și ziua mea, așa că nu vă deranjați să-mi urați la mulți ani, mi-am urat singur 🙂 Partea mișto la ziua asta sunt amintirile, amintiri din vremuri apuse, când, considerăm noi acum când vedem coborârea din vârful curbei lui Gauss, aveam o viață lipsită de griji. Pe dracu lipsită de griji, dar astea le las pe alt’dată. Acum zic să-mi aduc aminte de trei dintre profii mei, nu de alta, dar unii chiar erau pitorești.
Un bloc de zece etaje cu sase sau sapte scari(nu le-am numarat niciodata) un bulevard foarte circulat la orice ora din zi sau din noapte, mai putin acum, in dimineata pastelui. Cred ca sunt singurul din coltul asta de bucuresti ce nu doarme…e liniste, daca ciulesc urechile putin, aud cainii in Giurgiu.