Cei ce nu au visat in viata lor ca au descoperit o comoara, o ulcica din ceramica de Horezu plina cu cocosei de aur sa ridice minim o mana in sus. Bun, nimeni. Acum ca suntem toti in aceiasi barca, hai sa va povestesc cum, pentru o scurta perioada de timp, am fost cautator de comori. E o poveste si e pe bune.
Cum toate povestile romanesti incep cu celebrul a fost odata, si povestea comorii mele incepe tot asa…
Proaspat aleasa in fonctia de primar, doamna sotie de primar, vine si cu prima idee, idee populista si nimeni nu poate nega acest lucru, dar o idee de om mic totusi. Dar asta e, la oameni mici, conducatori pe masura.
Dupa ceva ce a semanat cu alegerile, trei tabere s-au evidentiat. Cei ce au votat cu Firea, cei ce au votat cu Nicusor Dan si inca o tabara, mult mai numeroasa ce a votat tot cu Nicusor Dan. Singura problema a lu’ Nicusor a fost ca ultima tabara, cei mai numerosi de l-au votat, l-au votat doar pe facebook uitand sa mai si mearga la scoala din colt unde erau amenajate sectiile de votare. Ginion ar spune neamtul.
Cum am mai scris pe aici, sunt o persoana ce a trecut prin experienta autostopului, iar acum cand sunt sofer si am ocazia sa ajut un autostopist, o fac. Am intalnit diversi oameni si am strans o multime de povesti, unele frumoase, altele triste, iar multe dintre ele, total insipide. Ieri, am fost la Pitesti si am avut partener de drum, pentru o bucata mica de autostrada, o doamna autostopista. Din discutii, am aflat ca fiul ei cel mare, lucreaza in Africa, mai exact, fix in Guineea Ecuatoriala, tara din Africa Centarala, unde omul nostru, pune mana la construirea unei puscarii moderne 🙂 Ce sa-i faci, cand ai presedinte dictator, faci puscarie 🙂
Ca tot este scandal din plin pe tema Anei Maria Olaru si a batailor luate de sportivi, zilele astea am gasit un baiat ce era hotarat sa caute gloria, chiar cu riscul bataii. Stia la ce se baga, stia ca bataia este singura lui cale catre castig si faima.
Bă, azi e întâi iunie, încă mai este și ziua mea, așa că nu vă deranjați să-mi urați la mulți ani, mi-am urat singur 🙂 Partea mișto la ziua asta sunt amintirile, amintiri din vremuri apuse, când, considerăm noi acum când vedem coborârea din vârful curbei lui Gauss, aveam o viață lipsită de griji. Pe dracu lipsită de griji, dar astea le las pe alt’dată. Acum zic să-mi aduc aminte de trei dintre profii mei, nu de alta, dar unii chiar erau pitorești.
Am avut mulți profesori…insipizi, buni profesioniști, bătăuși, bețivi, blazați sau pur și simplu, profesori cum era madame Țecu, profă ce ar trebuii să apară pe prima pagină la căutarea pe google „milf romania” (nu am cautat, poate chiar apare) 🙂
Într-o încercare inutila de-al plagia pe marele Creangă, zic să’ncep povestea de azi, cu clasicul Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…. când mă gândesc mai bine, trag concluzia că nu sunt neapărăt un ciorbar înrăit. Cunosc oameni ce nu pot dormii noaptea pe burtă de n-au băgat la maţ cel puţin o porţie dublă de ciorbă atât la prânz cât şi seara, iar banala lipsă a unei farfurii de ciorbă, este un motiv foarte întemeiat de-aş aduce aminte de soacră. Dar să trecem peste…
Unele meserii sunt pe cale de disparitie. Meseria de cizmar nu face nici ea exceptie. Intr-o vreme, chiar era o meserie rusionoasa, fiind cumva o aluzie la activitatea post-dictatoriala a impuscatului de trista amintire. Acum, oamenii sunt disperati sa gaseasca un cizmar bun in Bucuresti.