Cum am fost eu cautator de comori

Cei ce nu au visat in viata lor ca au descoperit o comoara, o ulcica din ceramica de Horezu plina cu cocosei de aur sa ridice minim o mana in sus. Bun, nimeni. Acum ca suntem toti in aceiasi barca, hai sa va povestesc cum, pentru o scurta perioada de timp, am fost cautator de comori. E o  poveste si e pe bune.

Cum toate povestile romanesti incep cu celebrul a fost odata, si povestea comorii mele incepe tot asa…

Deci, sa incep academic,  a fost odata ca niciodata, in vremurile in care drumurile erau pazite de potera si drumetii panditi de haiduci talhari si la mine in sat a existat un fel de Anghel Sapte Cai, dar la scara mai mica si cu un destin mai tragic. A luat drumul catre lumea cealalta, dupa momentul lui de glorie din 1907, cand, vorbeste lumea, din fuga calului, i-a luat capul boierului local in varf de ghioaga. Au urmat ceva impuscaturi ca la Targoviste si in urma haiducului a ramas doar legenda si o presupusa comoara ingropata.

Au trecut anii, au venit comunistii si am venit si noi. Eu si varu Ion. Ion asta, ca și mine, era un stranepot de-al haiducului si cum ne pierdeam noi vremea, facand cand la el cand la mine tot felul de dracii si lucruri de neinteles pentru cei mari, intr-o zi, manati de legendara comoara, descoperim intr-un colt mai dosnic din gradina, un petic de pamant ce parea diferit de restul. Cu mana pe harlet si cu gandul la comoara ascunsa a haiducului, ne apuca hotarati de lucru. Am descoperit repede un planseu de caramida sub care totul suna mai sec, mai gol si eram ferm convinsi ca acolo urma sa gasim aurul strans de lotru. Animati de viitoarea imbogatire si cu gandul la cata guma tipi-tip ne vom cumpara si facand planuri chiar sa ne apucam si noi de haiducie,  am sapat cam trei zile, nereusind sa descoperim intrarea in ascunzatoarea comorii. In schimb, ne-a descoperit bunica lui Ion.

-Ma nenorocitilor, ce faceti aici, n-ati gasit alt loc sa cautati rame decat aici?

Vesel nevoie mare, plin de pamant, Ion i-a raspuns:

-Mamaie, cred ca aici e ingropata comoara lu Stancu…o gasim noi. Am gasit tavanul gropii, dar nu gasim intrarea…

Si eram asa fericiti, dar baba ne-a zdruncinat din temelii gandurile de imbogatire:

-Ma prostilor, de ce nu intrebati…pai acolo, inainte sa construiasca tac’tu mare casa asta noua, era vatra, cuptorul unde faceam paine…de acolo sunt caramizile de le-ati gasit voi.

Si baba a plecat bodoganind…comori, auzi…daca-i puneam sa sape in gradina fugeau de nu-i mai gasea nimeni.Cam asa mi-am petrecut eu copilaria, cu povesti, visand si cautand tot felul de lucruri ascunse. Cand era vorba de gasit ceva ascuns, cel mai priceput eram la descoperirea dulciurilor ascunse de ai mei, la comorile ascunse de altii…mai greu.