Cand eram eu mic, am avut noroc si am fost plimbat de ai mei mai peste tot in tara asta. Inca mai am in memorie fazele alea in care, dupa servici, ne lua tata in masina si porneam peste camp pana la autostra Bucuresti-Pitesti, unde cu un bidon in mana, mima pana prostului. Era necesara manevra asta, atunci benzina se dadea pe cartela si in doua saptamani de plimbari prin tara, Dacia 1310, halea mai multa benzina decat ce dadea partidul pe cartela. Si uite asa, din darnicia soferilor, litru cu litru, se aduna ceva benzina suplimentara.
Mai tarziu, cand am mai crescut si am inceput sa bantui de capul meu, mai aveam cate o discutie cu tata…Mai stai ma, si tu pe’acasa..ce tot umbli? Si de fiecare data, sa-i inchid gura, povesteam eu cum mi-a deschis el in copilarie, cheful de haladuiala. Si nu mai zicea nimic.
V-am mai zis pe aici ca nici dupa ce a aparut copilul nu am renuntat la calatorii si pe unde am fost, am luat si copilul cu noi. Si nu s-a plans decat de doua ori. Odata cand ne-am intors din Grecia, dar am rezolvat repede si am mai tras o tura prin Vama Veche. A doua ora, cand ne-am intors de la Sibiu. Acum a si plans si zilnic ne repeta ca-i e dor de Sibiu….mai vreau la Sibiu…mi-e dor de Sibiu…tati, cand mai mergem la Sibiu si la doamna cu pizza.
Aia e, sper ca atunci cand o sa-si vada de calatoriile ei de una singura, nu o sa-i zic nicioda nimic.
