Pe unde am fost cu copilul

Vrei tata sa mergem  in Iran?

Nu.

De ce?

Acolo sunt oameni care nu stiu unde e Franta si Italia..

Discuția asta o aveam cu cea mica zilele trecute pe fondul unui documentar despre Iran. Sincer, eu as merge  in Iran. La ce istorie au in spate cu siguranta ai ce vedea. Am mai citit despre Iran si toti ce au călcat pe acolo au fost foarte încântați. Chiar si seful meu a locuit doi ani in Teheran si recomanda depășirea ideilor preconcepute ce planează asupra acestei țări.

In fine, ce vroiam să zic… despre calatoriile cu copilul mic. Se plangea cineva ca in momentul in care apar copiii, nu prea mai ai cum sa pleci in vacanta pana nu cresc.

Păi fii’mea, la aproape trei ani, a vazut mai multe tari decat am văzut eu pana pe la 25. Deh, alte vremuri. Ca fapt divers voi pe la ce varsta ati iesit prima oară din tara si unde? Eu, de exemplu, am depasit granitele stramosesti prima data pe timpul lui Ceausescu. Pe jos. Ca ne-au dus cu clasa in excursie la Ruse, pe Podul Prieteniei.

Acum revenind la calatoriile Cezarei, prima iesire a copilului din tara a fost pe vremea cand inca se mai afla in burtica, a fost Grecia si am amintit iesirea asta pentru ca acolo si-a castigat si numele, dar despre asta, alta data.

Primul an din viata ei a fost de tatonare, nu am parasit tara, ne-am invartit pe la noi. Mare, munte, drumuri relativ medii ca si lungime.

Dupa ce a implinit un an, lumea s-a deschis si in anul ala pe langa ce am mai plimbat prin tara, i-am facut pasaport si am mers in Bulgaria cu cortul. Aclimatizare pentru Turcia. La un an si sapte luni luam drumul Turciei. Am ajuns pana la Pamukkale. Ceva plictiseala si oboseala acumulata si-a pus amprenta, iar la intoarcere nu prea mai vroia sa stea in scaun si faceam pauze mai dese, in rest, a fost super.De mentionat ca, alergand dupa porumbeii din Edirne, a imbratisat pentru prima data pamantul turcesc.

Dupa Turcia, ceva mai in toamna, au urmat cateva zile la Paris, de data asta cu avionul. In avion a fost ok…nu cred ca a comentat nimeni: Bah, erau unii cu un copchil ce a urlat tot drumul! Ne-am jucat, am rontait manole si am dormit. Si la dus si la intors. Aici observ pentru prima oara ca copilul meu are o doza de piosenie in el…dupa ce a cazut in fata moscheii din Edirne, cum ajungem in fata catedralei Sacre Coeur din Paris, plodul este lovit din nou de piosenie. De data asta se lasa cu julituri. Parisul mai are o promisiune…Disneyland-ul. Poate anul viitor sau peste doi ani.

Anul urmator, dupa ce implinim doi ani, imbarcare in avion cu destinatia Italia. Trei zile mai pe fuga, zile in care ne-am plimbat prin Bolognia, San Marino si Milano. Ca tot am pomenit de biserici si in Italia am avut un mic incident cu casa domnului. Eram deja in plina amenintare terorista, si toate zonele turistice erau pline pana la refuz de forte antitero. Basilica San Petroniu zice-se ca ar fi pe lista neagra a islamistilor, in interiorul ei fiind o fresca ce nu-l prea avantajeaza pe profet. Fix in linistea catedralei, cand jumatate din cei din interior erau agenti de paza, fii’mea sparge un balon….ecou si parca o liniste si mai apasatoare s-a lasat in basilica. Ca si perla post italia, intr-o seara iesim cu ea prin Centrul Vechi si cum se uita ea la cladirile vechi, exclama: Oau, Italia!!! Deci, cu ceva deja ramasese in memorie.

Urmeaza din nou iesiri prin Bulgaria si culminam cu Grecia. Despre Grecia, o poveste separata, ca simt iar cum sangele incepe sa-mi fiarba si nu are rost sa-mi fac din nou nervi si oricum, am scris ceva si aici

Ca si concluzie de final, cu un copil mic poti merge linistit in vacanta. Trebuie doar mai multa atentie, ceva mai multa rabdare si desigur, o programare mai atenta a obiectivelor ce se vor a fi vizitate. Oricum, nu fi fraier si nu mai calatori doar pe motiv ca ai copil…copilul este mai adaptabil decat un adult.