Sătul de viața anostă pe care o trăia în fiecare zi în satul lui de la țară, Vasilică Geamblac era ros de dorința de cunoaștere, dorea să citească, să știe, să poată să discearnă tot rahatul de pe facebook și de la televizor, să-i dispară odată pentru totdeauna din creierii capului dilema legată de pământul plat și pizza rotundă… Dar cultura mediocră ce zăcea în stare latentă în toți prietenii și vecini lui, nu-l ajuta pe Vasilică Geamblac să se cultive iar mintea lui urma să devină pentru totdeauna o pârloagă, plină de mărăcini și alți scaieți, așa cu se întâmplase cu toți înaintașii lui.