Demult, când eram eu mic și prost, am jignit un om. Nu mi-am dat seama pe moment, n-a fost cu intenție. Eram doar mic și prost. În fine, ideea este că ne adunasem mai mulți la un joc de rummy și tipul ăsta, prietenul unei prietene tot pierdea. Și s-a hotărât el să schimbe locul la masă. Și eu, cu gura mea bogată i-am zis că de vină Nu e locul, e dobitocul…Mizeria asta de constatare, deși spusă în glumă și fără cea mai mică întenție de a jigni persoana respectivă, o aveam eu din vremurile în care pierdeam nopți întregi la rummy, și uneori la barbut cu pretenii mei de la țară. Ideea este că omul s-a supărat și a plecat acasă. A făcut alegerea asta, alternativa era să mă bată…deh, omul educat, cu bun simț….doctor acum. Ce-mi pare rău este că niciodată nu am mai avut ocazia să-mi cer scuze. Dap, a fost o fază de tot rahatul, genul de respect #delațară.
Dar să lăsăm amintirile la locul lor și să revenim la locul din discuție. Că l-am schimbat și mi-am adus aminte de treaba asta cu Nu e locul, e dobitocul…Bă, s-ar părea că totuși aveam dreptate. Bine, nu mai folosesc gluma asta dăcât cu mine, e expirată și nu mai sunt mic. Bun, din experiența anilor trecuți, la capitolul ăsta al scrisului, eu eram foarte prolific dimineața. La modul că mă târam dimineața în bucătărie cu ochii cârpiți de somn, băgam cafea și tabac și băteam din taste. Și rupeam fâșu într-o oră, prolific nevoie mare. M-am tot gândit la treaba asta și concluzia a fost că eram atât de adormit că-mi lipsea tracul.
E, dar a venit schimbarea și nu mai am ușă la bucătărie că deh, openspace…de fumat afară sau în balcon unde nu am masă/birou încă. Și tot așa cu ochii cârpiți de somn mă târăsc în bucătărie, fac cafeaua și ies pe balcon sau afară la iarbă verde. Între două țigări mă întorc la laptop și încerc să bag niște caractere. Și nu merge, nu mă simt la locul meu…D-aia zic, știu că nu e vina locului….da trebuie să-mi amenajez un colț al meu pe balcon că altfel o să fiu inspirat tot pe bucăți, tot în gândul meu.
Imbatranim bro, imbatranim! Acum 10 ani scriam si intr’un pom, acum har, mar, par, scartz … ah, scuze, tu intineresti, uitasem … :)))))
In rest, buna povestea! 😀
Da..ce tineri si frumosi eram. Mai ales eu.??
Da, daaaa … :))
„Nu e locul, e dobitocul…”
Lasa ca e buna d-l Manea, merge si acum mai abitir decat cand erai mic! 😉
Cat despre inspiratie, trebuie ajutata, dimineata nu poti ca pleci la job, da seara cand se face liniste, copii dorm… la una mica, vine si inspiratia! 🙂
N’auzi Vasile ce zice Ice? Intineresc cica…deci, ce, eu stau seara sa scriu pe blog?!
Asa deci, eh la mine beculetul e afumat, palpaie, ma prind mai greu. Sa inteleg ca tragi speranta la un baiat, intinerind! :))
Doar de antrenament Vasile? E gata, esti in domeniu, gratie hanneman…
Pff… interesanta aluzie, trimitere!