Cand eram eu mic si ma jucam cu plastilina, plastilina,era ceva ce se apropia de consistenta chitului folosit la geamuri, urat mirositoare, unsuroasa si tare. Frecam la ea de-mi ieseau ochii din cap, iar la final, reuseam sa creez un animal nedefinit, o „ceva” ce semana a masina, sau pur si simplu, dintr-un bot de plastilina, lumea mai primea o monstra de abstract.
Dar cum timpul trece, lucrurile se schimba, iar copilul de ieri, este parintele de azi si cand copilul ajunge la varsta cand trebuie sa-i stimulezi imaginatia si creativitatea, pui mana pe o bucata de plastilina si incepi sa modelezi.
Abia atunci realizezi ca plastilina nu mai este ce a fost, batoanele alea oribile infasurate in plastic, greu de modelat, sunt istorie. Plastilina copiilor nostri este perfect maleabila, nu contine gluten!!! da, plastilina fara gluten, nu se lipeste de haine sau de covor, miroase frumos si este lavabila.
Daca pentru un copil este stimulentul perfect, pentru un adult este o metoda de relaxare si gadilat memoria. Trecand peste faptul ca joaca cu copilul este cel mai frumos lucru din lume, faptul ca am modelat bucatile alea de plastilina, lucru ce nu l-am mai facut din copilarie, mi-a trezit ceva amintiri din frumusetea acelor ani, ani fara griji, cand bateam din palme si ma entuziasmam la orice reusita.
In seara asta, doua ore m-am jucat cu fii’mea cu plastilina. Am facut ciuperci, covrigi, crocodili si i-am oferit chiar si o floare…un trandafir rosu, din plastilina.
hopa, deci sa-mi iau plastilina coane?
bine ca mi-ai zis!