La un ceai din fructe de pădure…

Ceai ieftin, din comerț, fructe de pădure de la Fares. Știu, aș putea să beau ceaiuri mai scumpe, mai de calitate, din fructe pe bune nu tocătură la plic dar n-o fac că mi-e lene să pun în infuzor, să aștept. Când face nevasta ceai d-ăsta, beau și eu, că nu-mi stă în gât. Dar mi-e mai comod să torn apă clocotită într-o cană și după ce las plicul ăla câteva minute la infuzat să arunc peste și două lingurițe de miere. Că miere am, garantez pentru ea.

Altfel, s-ar părea că și anul ăsta sunt pe ceiuț… Că de prin octombrie am început să beau tot mai des ceai. Beau seara o cană de ceai. N-am nimic, nu sunt pe ducă, nu mă pocăiesc…doar că, parcă intră mai bine un ceai cald decât o bere în vremea asta. Am mai încercat să trag de câte un deget de whisky, mi-am mai făcut câte un gin…dar parcă nu mai intră cum intra. Nici cu vinul nu am exagerat… am băgat câteva pahare la petrecere de Crăciun la ănceput de decembrie, am mai băgat câteva pahare de vin și înainte de Crăciun când l-am sărbăutorit pe un prieten. La astea le-am pus capac cu vreo 3 shot-uri de tequila mexicană, de la mama ei, din aia trecută prin trei vămi.

În altă ordine de idei, că tot am deschis subiectul, mă gândeam la ce șansă să ajungem toți alcoolici am avut în pandemia vieții. Am băut în lunile alea la vișinată de acum nu vreau s-o mai miros. Și eu fac vișinată bună, vă poate confirma Nea Spaimă.

Deci, concluzia este că beau ceai…Ceai de fructe de pădure sau, uneori ceva lămâie cu ghimbir. Azi fu de afine cu merișoare… Concluzia numărul doi…nu-s alcoolic frate, pot să stau fără alcool. Voi, faceți și voi un bine ficatului după sărbătorile astea?

4 comentarii la „La un ceai din fructe de pădure…”

  1. si noi bem o cana de ceai pe zi, uneori doua eu ca imi place. si ceaiul ce se gaseste la lidl, imi scapa numele, e foarte bun. de musetel, fructe de padure si tei obisnuiesc sa beau, ma simt foarte bine dupa o cana de ceai

    Răspunde
  2. Ceai de lămâi verzi cu ghimbir pentru că cică ghimbirul ar fi bun pentru plămâni și eu sunt fumător. Sau ceai verde.

    Și de fructe e bun, în special dimineața, cu un sandvich făcut la repezeală la sandvichmaker, că mă trezesc de-o bucată de vreme ca Țânțăreanu la ora 10:00. Și după am de mers și la muncă, noroc că am program flexibil.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura