
Mă întreba zilele trecute unu la cafea cum aș investi eu acum dacă m-aș apuca de investit pe bursă. Și i-am zis că e complicat, că ține de mai mulți factori și cel mai probabil aș repeta o parte dintre greșelile pe care le-am făcut. Altfel, în momentul în care te apuci de investit pe bursă trebuie să știi ce așteptări ai de la investițiile pe care le faci pe bursă, ce sumă ești dispus să investești, îți asumi pierderea, cât de consecvent ești.. și multe altele. Dar omul a insistat așa, că timp de vreo două țigări și o cafea i-am creionat o strategie. Cumva, m-am pus în pielea lui de 24 de ani și am zis că dacă aș avea vârsta asta aș merge pe o strategie de investiții puțin mai riscantă în primii 2 ani. Din experiența mea i-am sugerat că ar fi ideal să investească lunar o sumă de bani. I-am zis că pe bursa americană eu investesc aproximativ 200 dolari în fiecare lună și se pare că banii ăștia i-ar putea investi și el în fiecare lună fără să îi fie afectat prea tare bugetul.
Ei bine, plecând de la această sumă, planul de investiții pe 2 ani, simplificat, ar fi următorul:
Aș căuta două sau trei companii care plătesc dividend lunar și aș împărți cei 200 de dolari în părți egale. În fiecare lună, timp de doi ani, aș cumpăra doar aceste acțiuni. Un fel de DCA. Riscul de care pomeneam mai sus vine din faptul că aceste companii care plătesc dividend în fiecare lună sunt fie companii de tip REIT fie companii BDCS. Ei bine, acest tip de companii sunt obligate prin lege să plătească minim 90% din profit dividende. Treaba asta poate avea repercursiuni pe termen lung. Adică compania nu crește sau crește într-un ritm foarte lent fie, valoarea companiei scade. Scăderea aceasta ar putea fi compensată prin DCA-ul de care aminteam…
Ideea acestei strategii este că oricum pleci la drum de la zero și faptul că ai un flux de numerar care crește de la lună la lună poate fi un stimulent extraordinar. Totodată, faptul că setezi o investiție lunară ajută la formarea unuia dintre cele mai importante atuuri pe care le poți avea pe bursă: Consegvența.
I-am dat tipului un exemplu din portofoliul meu. Compania AGNC Investment Corp(AGNC). Dețin la această companie 43 acțiuni cu un preț mediu de 9,55$. Compania asta plătește în fiecare lună un dividend brut de 12 cenți. La un preț mediu de 10$ acțiunea, dacă timp de 2 ani aș fi învestit lună de lună în câte 7 acțiuni AGNC conform împărțirii celor 200 de dolari la 3 acum aș fi deținut aproximativ 168 acțiuni. Asta ar fi însemnat un dividend lunar încasat de aproximativ 20 dolari. Momentan, la cele 43 de acțiuni deținute de mine eu încasez doar 4,64$ în fiecare lună. Pe strategia asta, după doi ani în care ai investi doar în 3 astfel de companii care plătesc dividend lunar ai ajunge să ai un cashflow de aproximativ 60$ lunar. Ca idee, dacă dau un raport al dividendelor încasate de la 1 ianuarie 2025 de când m-am apucat de portofoliul ăsta cu acțiuni plătitoare de dividende am o medie lunară de doar 17 dolari.
E o strategie, nu e perfectă. Dar văd în ea ceva avantaje dar și dezavantaje. Dar e o idee de luat în calcul în care vrei să crești cashflowul lunar. S-ar putea adapta și la niște sume mai mici și investit în aceiași perioadă și în acțiuni care dau dividend mai mic dar au și un potențial de creștere mai mare.
Și nu, ce am scris eu aici nu este sfat de investiții. Doar calculați, ajustați, adaptați și faceți lucrurile cu capul vostru.

Lasă un răspuns