Era o duminica calduroasa de vara. Poate cea mai calduroasa zi a acelui an, dar nimeni nu s-a deranjat sa noteze pe undeva acest lucru. In satul prajit de soare, nimeni nu misca in afara unui pustulica ce alerga doar in chiloti pe langa o bicicleta. Nu-i pasa nici de soare, nici de linistea satului… Alerga si apoi salta cu un picior pe singura pedala a bicicletei. Tarana groasa ce stapanea drumul franeaza repede inertia data bicicletei, asa ca , baietelul reia munca sisifica. Dupa cateva incercari, renunta la impins si inclina bicicleta. Incearca s-o incalece barbateste. Dar o bicicleta cu o singura pedala este prea mult pentru el, asa ca finalul este inevitabil. Baiat si bicicleta, gramada in tarana incinsa.
-Marine, nu merge ma?
Julit si plin de tarana, cu lacrimi in ochi, mai mult de ciuda decat de durere, copilul se uita catre cel ce vorbise.
-Nu merge Nea Gica, nu merge.Si se hotaraste sa-si ridice bicicleta din praful drumului.
Nea Gica este un venetic. Era copil cand marea foamete din 46 l-a gonit din satul lui catre Bucuresti, si dupa ce a reusit si a supravietuit anilor grei ce au urmat, Dumnezeu stie cum a ajuns in satul acesta prafuit. Lumea zice ca Marita ar fi de vina, ca in tineretile ei, arata bine. Nu conteaza, satul l-a adoptat. Faptul ca fusese ucenic la un mester putar a contribuit destul de mult la acest lucru, satul avea nevoie de fantani noi, iar cand comunistii au gasit petrol in zona, Nea Gica, a fost printre primii incadrati in campul muncii. In timp, felul lui de oltean calculat si ceva scoala, l-au propulsat in functia de magazioner, dar pentru sateni, el a ramas tot Gica Putaru’. Acum, el sta pe o bancuta la umbra si se uita la incercarile copiluilui de-a merge pe bicicleta.
-Marine, nu vrei sa-ti dau eu o pedala pentru bicicleta? Copilul se uita lung la Gica si aproba din cap.
Intra amandoi, cu tot cu bicicleta in curtea Putarului. Intorc bicicleta cu rotile in sus si Nea Gica intra in atelierul sau de unde se intoarce cu o pedala de bicicleta. Nu e acelasi model cu ce are pustiul, dar lucru acesta nu deranjeaza pe nimeni.
In timp ce monteaza noua pedala, Nea Gica, ii spune pustiului:
-Marine, sa stii ca nu e gratis, te costa 10 lei.
Multi bani, mai ales pentru un copil. Anuntul asta readuce intristarea pe chipul copilului care recunoaste ca nu are acesti bani.
-Lasa Marine, nu ai acum, dar mi-i dai la prima ta leafa, uite facem si contract.
Cu doua pedale la bicicleta, Marin pleaca fericit. Nea Gica se reintoarce pe banca lui la umbra si asteapta sa treaca ziua de duminica. Si trec multe duminici. Nea Gica imbatraneste, Marin creste.
-Buna ziua Nea Gica!
-Noroc Marine! de unde vii ma?
-De la scoala Nea Gica…
Si tot asa, an de an, Marin il saluta respectuos pe Nea Gica. La un moment dat, intalnirile celor doi, sunt tot mai rare. Marin e student la facultatea de petrol si gaze si vine rar in sat. Dar intr-o vara, pe acelasi drum prafuit, un tinerel imbracat la costum, inota prin tarana incinsa. Nea Gica, pensionar de acum, privea lung catre el de pe banca lui de la umbra.
-Sa traiesti Nea Gica!
-Sa traiesti Marine! De unde vii ma?
-De la servici Nea Gica, de la servici, raspunde mandrul proaspat inginer petrolist si merge mai departe prin drumul plin de tarana.
Si ritualul asta se repeta acum zilnic, de parca timpul se intorsese la anii de scoala cand Marin trecea zilnic prin dreptul casei lui Nea Gica.
Deja era toamna si mai putin praf pe drum…
-Sa traiesti Nea Gica! Ce mai faci?
-Sa traiesti Marine! Bine, tu? Ai luat leafa?
-Am luat Nea Gica, am luat.
-Pai si, nu-mi dai si mie datoria aia? intreba Nea Gica serios.
-Ce datorie Nea Gica, intreba Marin foarte surprins.
-Hai sa-ti arat, si-l lua pe Marin si-l baga in curte.
Pe o masa sub bolta de vita, un catastif vechi, iar din el, Nea Gica, scoase o foaie de hartie, pe care, cu ani in urma, un copil scrisese cu un creion.
Contract
Prin prezentul contract, eu T.Marin, elev, ma angajez ca la prima mea leafa, sa ii platesc Tovarasului Cojocariu Gheorghe, suma de 10 lei pentru pedala de bicicleta oferita in data de 6 august 1969.
Semnat, datat…Copilu de alt’data facea fete, fete…
-Hai bre Nea Gica, glumesti…
-Nu glumesc Marine, nu e scrisul tau? Ai semnat, un contract trebuie respectat.
Si Marian a scos 10 lei si si-a achitat partea contractuala. Intre timp, Nea Gica Putaru a plecat la cele sfinte, Marin Ingineru mai are cativa ani si iese si el la pensie.
Am vazut contractul asta de multe ori, ni-l arata Nea Gica mie si altor pusti de varsta mea de fiecare data cand mergeam la el in ograda unde ne jucam fara a fi deranjati de cineva. El nu avea copii, dar cumva, prin faptul ca ne accepta pe noi, copii din vecini, cred ca-i alina putin durerea.
Bravo maestre, faina poveste! 🙂
Frumos, jos palaria!
Si mie mi-a placut 🙂
@Ice,@Vasile,@Bogdan…merci
Misto bai. Misto.
Merci. Am o ciuda ca eram mic cand o crapat vecinu si nu am apucat sa-i cotrobai prin vechituri de n’ai vazut. Asa, au venit cei ce i-au mostenit gospodaria, au carat tot ce era metalic sau de ajutor si au bagat buldozerul.