Arată a Nea Costel..

Plec ieri cu fii-mea cea mare cu metroul spre Parcul Izvor că avea ea ceva treabă pe acolo și cum încă n-a ajuns la vârsta la care s-o las singură pe stradă, o însoțesc la acțiunile astea ale ei. Până la metrou am mai povestit, am mai discutat. Diverse, așa cum facem când suntem doar noi. În metrou am continuat discuțiile vreo două stații. Apoi, pune copilul capul pe mine și tace…

Ce e tată, te-ai plictisit?

Nu, de ce mă întrebi?

Păi așa, că ai față de copil plictisit….

E, nu, dar ce să fac în metrou? Nu am telefon, nu am carte…stau și eu așa. Și încerc să-mi dau seama ce nume au oamenii din metrou… Mă gândesc cum i-ar chema pe oamenii ăștia necunoscuți…

Mda, la asta nu m-am gândit niciodată. Am mai făcut presupuneri despre diverse cu privire la necunoscuți. Dar să mă gândesc cum l-ar putea chema pe unu din metrou niciodată. dar na, e copilul meu, are și el ciudățeniile lui ca să zic așa. Revenim.

Uite, pe nenea ăla cu căciulă din fața ta, cred că îl cheamă Costel, mi-a șoptit amuzată la ureche.

Mă uit atent la om și o întreb:

Dar cum ți-ai dat seama că îl cheamă Costel?

Păi m-am uitat la el…și chiar seamănă a Nea Costel.

Am început să râd și i-am zis că ar fi bine să îl întrebăm pe om dacă chiar îl cheamă Costel. Mi-a zis că nu, mai bine să nu îl întrebăm cum îl cheamă.

I-am propus în schimb că dacă omul, Nea Costel, coboară din metrou la aceiași stație cu noi, atunci o să-l întrebăm cum îl cheamă. A fost deacord cu treba asta însă mi-a pus o condiție…eu să fiu cel care îl întreabă pe om dacă chiar îl cheamă Costel.

Rămâne o dilemă treaba asta, n-o să aflăm niciodată dacă pe domnul din metrou chiar îl cheamă Costel. Că na, omul și-a văzut de drum, n-a coborât cu noi la Izvor.