Toamna, cel mai depresiv anotimp

N-am zis-o eu, a zis-o un prieten aseară în timp ce ne îndreptam spre metrou. Dar nu sunt de aceiași părere, toamna este cel mai mișto anotimp. Și nu că aș fi eu născut toamna… Chiar e mișto. Desigur, are și toamna niște minusuri ale ei dar pănă să ajungi să zici că toamna e cel mai depresiv anotimp e cale lungă. Dar na, fiecare cu sensibilitățile lui.

Altfel, printre minusurile aduse de toamnă ar fi acela că aseară, pentru prima oară, am scos un cearșaf să mă învelesc. Gemurile încă larg deschise dar spre dimineață s-a simțit nevoia de un cearșaf peste șale. Dar mai e un pic de vară, că dacă lăsăm calendarul deoparte și ne luăm după astre, mai e până pe 23… Atunci se face toamnă cu adevărat. Până atunci și chiar după, zic să ne bucurăm de o vară indiană cum zic francejii. Cu toate astea, toamna e o certitudine…vine, că v-am zis, mi-am scos cearșaful… Dar vine fără depresie dacă ai ce culege ca să zic așa. Depresia o veni în momentul în care nu-ți mai e suficient cearșaful și oricât te-ai încăpățâna, trebuie să scoți plapuma.

O altă parte nasoală toamna este legată de muci. Pentru că am devenit mult mai sensibili și neglijăm niște chestii banale, nu suntem pregătiți pentru schimbările de temperatură. Și ne trezim cu muci. Dar aia e, putem pune mâna să băgăm ceva în noi și reducem riscul ăsta. Adică, o miere, o lămâie, ceva legume nu doar pizza și cartofi prăjiți, câte un ceai nu doar bere…D-astea de-ți ridică un pic scala imunității. Altfel, dai în depresie…

5 comentarii la „Toamna, cel mai depresiv anotimp”

  1. Pentru mine anotimp mai fain ca toamna si primavara nu exista … si tocmai de aia, imi mare parte din aventuri mi’le programez in perioadele astea, unul din motive find si ala ca is gata concediile! :))

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura