Cum să scapi de sărăcie

cum sa nu mai fii sarac

Cred că numărul celor care și-au pus întrebarea „Cum să scap de sărăcie” , lor sau internetului, este mult mai mic decât al celor care au scris pe internet cum să fac bani, cum să ajung bogat, cum să fac bani repede,etc. Și cred cu convingere că motivul pentru care  foarte mulți oameni nu au căutat metode de a scăpa de sărăcie este unul foarte simplu. Nu vor să recunoască că sunt săraci. Dacă stăm și ne gândim, în definitiv, toți suntem săraci raportat la unul sau la altul. Ideea este cum reușim să scăpăm de sărăcie, să nu mai fim săraci. Ideea cu toți oamenii bogați este utopică, n-ai cum, pentru că, în condițiile în care resursele sunt finite, chiar dacă guvernele țin tiparnița de bani pornită 24 din 24, 7 din 7, tot vor fi unii care vor fi tot saraci. Și oricum, tot va fi nevoie de oameni săraci pe lumea asta pentru ca ea să continuie să existe.

Am prieteni și cunoscuți în toate păturile sociale și, chit că nu e neapărat frumos să le fac analiza banilor, uneori o mai fac și învăț. Și trag niște concluzii care pot părea dure însă, da, mulți dintre săraci chiar merită sărăcia din moment ce nu le ajung banii dar ei au abonament la toate platformele de filme. De ce zic asta? Păi e simplu, cel puțin în primă fază. Că vorba aia de duh cu ban la ban și păduche la păduche trage este foarte adevărată. Și asta dintr-un motiv simplu. Săracul trebuie să tragă de două ori mai tare decât cel mai puțin sărac decât el. Și aici nu mă refer musai la mai multă muncă ci mai degrabă la o mai mare atenție la banii ăia puțini pe care îi are. Zi-i mentalitate de om sărac, zi-i cum vrei, dar eu tot cred că dacă vrei să scapi de sărăcie, în România, așa cum e ea, ai șanse mult mai bune decât în multe alte țări din lumea asta. Și primul pas în acest proces ar fi ca din toată săracia ta să renunți la niște lucruri, să încerci să te organizezi puțin. Am mai scris pe aici, mai în glumă, mai în serios dar dacă tu ești sărac, când vine alocația copilului n-o mai da pe țigări și băutură. Dacă ești atât de sărac încât nu-ți ajung banii pentru țigări, nu mai fumezi…că se pare că nu-ți permiți luxul de a fuma. În fine, ideea este că cei ce se zbat în sărăcie nici nu învață. Că mi-e greu să cred că nu au dat nici măcar odată în viață, măcar pe tik tok de unu care să explice că trebuie să mai economisești, să încerci să faci economii. Că știu ei mai bine, că merită. Nu știu cum să zic… nu prea meriți. Știu, e greu să trăiești cu 15-20 milioane vechi, nu ajung banii, dar hai să fim serioși, mulți nici nu vor să le ajungă.

Am scris toate astea doar ca motiv să vă recomand un serial despre educație financiară. E în stilul Netflix(asta așa, că știu pe unu care plătește abonamentul la Netflix cu cardul de credit), cu diversitate, cu tot ce are Netflix mai bun. Serialul se numește How to get rich, pentru săraci este disponibil online subtitrat în română și la „bulgari” și cred că e o alternativă mult mai bună decât John Wick 4 sau alte filme. Asta mai ales când ești sărac… Cum ziceam, e făcut pentru publicul american, o arde mult pe cardurile ăstora de credit, pe celebrele împrumuturi pentru studii și, desigur, pe partea de organizare și, desigur, pe conștientizarea cheltuielilor mici dar repetitive. Are și parte pshihologică, teamă de bani și reminescențe ale lipsurilor din copilărie. Chiar e interesant de văzut chair dacă pentru cineva care are habar cât de cât de educație financiară nu aduce nimic nou însă pentru cineva care  vrea să schimbe ceva în buzunare e binevenită ecranizarea asta. Chiar e de văzut serialul ăsta însă, din păcate cred că cei care se uită la el sunt tot cei care nu-s tocmai săraci.

În altă ordine de idei, rămân la părerea mea că, deși internetul e plin de resurse și de informații care te-ar putea ajuta să schimbi ceva în viață și să începi să crești, primul pas ar fi să citești Tată bogat,tată sărac.

2 comentarii la „Cum să scapi de sărăcie”

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura