‘Tui Franța mă-sii, Pavloave!

‘Tui Franța mă-sii, Pavloave, că mare dreptate ai avut cu câinele ăla ce saliva ca politicianul la voturi. Potol, clopoței și-un ogar hămesit…așa era pe vremea ta, așa ți-ai făcut tu experimentele…Și mare dreptate ai avut tu Ivane cu reflexele alea…zic gurile rele că după ce ți-a murit javra, tu i-am mai dus mâncare vreo două-trei luni…În fine, s-au trezi și alți dăștepți care ți-au preluat munca și-au transpus-o pe alte animale, unele cu două picioare…că aici doream să ajung. A, pe condiționarea ta Ivane, s-a bazat și Minunata lume noua a lui Huxley. Pentru asta te iert, că prea bună distopia…

Așa, apropo de reflexele aste de-au pornit odată cu cercetările lui Pavlov, în ultimele șapte zile, mi-am tot uitat telefonul prin diverse locuri de vreo 3 ori. Bă, nu e capăt de țară, știu că putere obișnuinței rezultă din …hrănirea javrei dar, când ajungi să treci tu prin asta, parcă povestea vecinei te duce mai aproape de așa numita boală a telefonului fantomă.

De ce zic asta, păi…i-am cam simțit lipsa când am realizat că l-am uitat acasă. Dacă aseară când am ieșit cu fetele în parc a fost mai ok, am alergat după cea mică de mi-au ieșit ochii și nu am prea avut timp de butonat telefonul, tot mă trezeam că mă caut de el prin buzunare. Și ieri a fost bine… când l-am uitat prima oară acasă, eram doar cu cea mare, mai liniștit, pe bancă. E, atunci m-am trezit de câteva ori cu umbrela copilului în mână. Nu e grav Pavloave? Da dacă-ți zic că făcea pe umbrelă și mișcarea aia rapidă cu degetul mare pentru deblocarea ecranului ce mai zici?

Nu e bine boss…acu-l aștept pe pensionarul Ice s-o dea pe aia cu, eu uit cu zilele de telefon…