Acum ceva ani, merg cu tata in vizita la ceva cunostinte dintr-un sat vecin. Din curtea lor am auzit ce-a mai dureroasa interpretare la vioara. Jalea smulgea pielea de pe mine, durea. Ceva mai de jale, n-am mai auzit de atunci. Responsabil, un tigan, lautar batran, aproape orb si ramas singur intr-o casa ce mai avea putin si cadea pe el. Din spusele cunostintelor, dupa ce i-a murit sotia, lautarul, mai punea cand si cand mana pe vioara si plangea din strune. Desi nu am ureche muzicala, am reusit sa-mi dau seama ca nu era o melodie, era improvizatie.
