Cand eram eu mic si ma jucam cu plastilina, plastilina,era ceva ce se apropia de consistenta chitului folosit la geamuri, urat mirositoare, unsuroasa si tare. Frecam la ea de-mi ieseau ochii din cap, iar la final, reuseam sa creez un animal nedefinit, o „ceva” ce semana a masina, sau pur si simplu, dintr-un bot de plastilina, lumea mai primea o monstra de abstract.