Că tot ziceam eu în articolul precedent de lăutari, mă gândeam că subiectul ăsta cu gay si schimbarea constituției pe motiv de soț și soție, deși nu afectează decât o mică parte din populația activă naște controverse. Mă tot uit pe la diverse discuții și trag concluzia că nici la referendumul ăsta, mare parte dintre cei ce se consumă pe subiect nu vor vota corect. Adică, vor vota din principii și nu din interese cum ar fi normal.
familia traditionala
Giani si-a batut nevasta…pentru o saltea
Pe vremea cand internetul exista doar in laboratoarele armatei iar in familia traditionala bataia era rupta din rai, exista un hit in care punctul culminant era tot una cu deznodamantul si erau, asa cum e si normal intr-o astfel de mizerie, inghesuite intr-un singur vers: Am sa te prind si-am sa te bat cu scandura de la pat. Bine, pe vremurile alea, paturile erau cu scanduri detasabile, iar salteaua, cel putin in zona in care hit-ul respectiv atingea cote de audienta maxima, era saltea naturala, usoara…umpluta cu paie. Acum na, cine stie ce fetisuri bizare avea bardul, ca mie, treaba asta-mi pare tare aberanta…da salteaua jos, scoate scandura…se duce dracu femeia, n-o mai prinzi si chiar daca prin absurd o prinzi, dupa cum e datina la noi, dupa bataie, urmeaza impacarea si tu esti cu salteaua aruncata prin mijlocul casei….