Bursa în vreme de război sau cum a evoluat portofoliului în martie

Luna martie a fost patronată de zeul Marte, Zeul Războiului așa că a fost ceva sânge și pe burse. Sincer, cât sunt eu de optimist, mă așteptam la mai rău. În fine, să nu divagăm că se pare că încă e loc.. Altfel, a mai trecut o lună în care am investit, am încasat dividende, … Citește mai mult

Iar cu dividende și investiții la bursă

dividende bursa

A mai trecut o lună în care am investit și am încasat dividende. Din orice punct aș privi luna mai, financiar, a fost o lună bună. Adică, cu toate fluctuațiile și tensiunile politice și sociale, faptul că am închis un credit ipotecar bate orice randament. Cumva, faptul că nu mai depind de bancă pentru casă … Citește mai mult

Cum s-a dus în jos portofoliul și ce dividende am încasat în aprilie

dividende bursa

Dap, războiul comercial are și dezavantaje pe termen scurt. Pe termen lung…cine știe?! Oricum, dacă e să se aleagă prafu, măcar am încercat… Deci, în aprilie mi-am văzut de treabă și am continuat să investesc și să încasez dividende. Pe bursa de la București n-am avut așa mare noroc cu timingul, că am făcut alimentarea … Citește mai mult

Strategia prin care am câștigat pe bursă 500 dolari

Teoretic, strategia mea de investiții pe bursa americană ar putea fi catalogată drept swing trading. Asta pentru că orrizontul investițional nu este unul foarte lung. Portofoliul e limitat la doar câteva acțiuni și funcționează mai degrabă ca un ETF cu acumulare făcut pe persoană fizică. Asta pentru că urmăresc creșterea valorii portofoliului. Cumva, strategia e … Citește mai mult

Solaris Oilfield Infrastructure a plătit dividende de 12 cenți pe acțiune

Dar am puține acțiuni la ei, vreo 15 acțiuni, că v-am zis că nu am împărțit în părți egale cei 1500 dolari pe care încerc să-i înmulțesc pe bursa americană. Dar na, nefiind copilul lui țiriac, plec de jos, cu un portofoliu vai mama lui. Altfel, că vă ziceam în articolul trecut că aș fi … Citește mai mult