Într-o încercare inutila de-al plagia pe marele Creangă, zic să’ncep povestea de azi, cu clasicul Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…. când mă gândesc mai bine, trag concluzia că nu sunt neapărăt un ciorbar înrăit. Cunosc oameni ce nu pot dormii noaptea pe burtă de n-au băgat la maţ cel puţin o porţie dublă de ciorbă atât la prânz cât şi seara, iar banala lipsă a unei farfurii de ciorbă, este un motiv foarte întemeiat de-aş aduce aminte de soacră. Dar să trecem peste…
