Din vremuri imemoriale, pe malul stang al dunarii, la granita dintre Moldova si Muntenia, a trait si inflorit, o rasa aparte de oameni. Si cum evolutia nu i-a lasat pe dinafara, acesti oameni au tinut pasul cu timpul si, sub influenta vremii (prin zona cad cantidati mari de apa si bate vantul) au inceput sa-si construiasca adaposturi. In timp, s-au trezit ca au un oras…Orasul Braila.
Se facea ca eram eu, azi, la birou. Practic, eram pe balcon, fumam o tigara si priveam coloana de masini ce se inghesuiau sa intre pe Bulevardul Unirii. Si cum trageam eu din tigara, se aud niste claxoane. Stridente si prelungi, ca la mort. Vinovat pentru reactia mitocanului, un parlit cu numere de Braila ce reusise sa-si puna un opel astra intre benzi. Eu mor cand aud genul asta de claxon, dar n-am apucat sa-l injur pe nesimtit, ca se si aude ragetul animalului: