Da’ nu prea reușeam s-o conving și pe fii-mea cea mare de lucrul acesta. Cea mică(Medeea) nu are problema asta, a mâncat roșii dintodeauna, chiar urla prin piață după ele și le molfăia, mergea cu mine în grădină și le lua direct din vrej. La capitolul ăsta, clar, fata lu tac-su… Cezara în schimb nici nu vroia să audă, a mâncat până mai alaltăieri o singură dată, cânva prin 2015 când nu avea încă doi ani împliniți. Și atunci cred că a fost mai mult așa, că a fost atrasă de niște roșii cherry din grădina unei prietene.
Da gata, s-a rezolvat, acum fetele mele mănîncă roșii. Satui de atâta carne, luni am mers pe ceva de vară, salată de roșii. Și ca de obicei, la final, a fost bătaie pe cel mai bun lucru din salata de roșii…zeama de la final. Unde până atunci Cezarei îi alegeam din salată două trei bucățele de castravete și ceapă, acum s-a bagat și ea cu o bucată de pîine în zeamă. Și, auzi tu, cică e bună… Marți seara, cea mică vroia roșii cu almete. Și cumva, a vrut și Cezara să încerce că i-am zis că gustul de la zeama din salata de roșii este dat de roșie. Și uite că nu m-am mai putut ține de ele cu roșiile. A vrut să încerce și cu brânză și chiar cu castraveți murați. Momentan suntem pe roșii cherry…
În fine, ideea este că fata a fost atît de încântată încât și-a notat ziua în care a început să mănînce roșii și mi-a promis că la vară, împreună cu sor-sa, când mai mergem în Bulgaria or să-mi vâneze toate feliile de roșie din tradiționala shopska salad….
Unde mai găsești roșii ok? Că am luat zilele trecute de la profi, n-am mâncat nimic vreodată mai prost.
La Mega, la Kaufland, Lidl. Cele mici sunt ok iarna.
Cum zicea si Cucu, pe timp de iarna doar cherry… dar nu prunișoare din alea mici la găletușă.
Da, am trecut la cherry, din Carrefour, mult mai ok. N-avem Mega in Suceava, ce-ai baut bre?