Previziuni despre viitorul an

Ca mai toată lumea, zilele aste, călărim și noi internetul. Păreri, opinii…omârâm timpul și ne face curaj. Dezbatem, planificăm, arătăm cu degetul. Ne ridicăm moralul….Duduie WhatsApp-ul, că el e baza la noi…cât o mai ține și el…de WhatsApp zic. Momentan m-am retras că se discută despre dezumidificatoare și alte aparate de purificat aerul în locuință și n-am astfel de probleme. Ca paranteză cică și emag-ul merge greu. Nah, o fi obosit și site-ul ăla.. În fine, despre viitor, direct din bula mea de WhatsApp, un fel de predicție în puncte făcută de unul dintre prieteni. În condițiile în care Andrei a înaintat termen limită 1 aprilie 2021, sper să mai avem internet și să vadă cât de crunt s-a înșelat.

  • Europa rămâne în jumătate de populație. La fel și majoritatea globului.
  • După 3 luni de carantină pur și simplu ultimii supraviețuitori au ieșit afară să scape de grijă. Mulți au optat să facă boala și să tranșeze situația.
  • Toți bătrânii s-au dus… Pe străzi oamenii cărunți sunt rarități.
  • Nu mai are statul povara pensiilor, însă are povara datoriilor. S-a împrumutat PIB-ul pe 1 an întreg ca să supraviețuiască.
  • Societatea e bulversată complet. Lipsesc oamnii cheie, din multe locuri. O proporție semnificativă din experții pe anumite domenii erau în zona de vârstă care a dispărut complet. Cimitirele sunt pline de oamneni de neînlocuit. Multă lume nu și-a lăsat afacerile în ordine. Au fost pierdute informații, parole, proprietăți.
  • Statul se gândește să naționalizeze orice proprietate nerevendicată în 1 an. Mobiliară și imobiliară.
  • Partidele politice din Europa s-au decimat.. Cu toate legăturile în spitale, partidele cu bătrâni nu mai există decât pe hârtie. Au apărut partide noi, multe cu idei vechi, naționalism, rasism, fascism.
  • Europa e sfâșiată între patronii care vor emigranți să suplinească lipsa forței de muncă, extremismul naționalist și ideile socialiste.
  • Socialismul ce a funcționat în timpul crizei dă un nou avânt ideilor comuniste. Statele estice se opun fiind trecute recent prin communism, statele vestice sunt convinse că trebuie să devină socialist-comuniste.
  • Supraviețuitorii sunt sărăciti profund. Câțiva care au avut norocul să poată lucra în timpul acesta au rămas cu bani dar și cu sechele adânci.

Cam asta ar fi predicția unuia dintre prietenii mei. Probabil, zilele următoare, voi încerca să vin și eu cu cele 10 puncte ale mele despre cum va arăta lumea peste un an. Chiar vă invit și pe voi să faceți lucrul acesta…cât de negru ar fi scenariul, pe moment tot e bine, ține mintea ocupată. Și poate dacă vă imaginați un viitor mai sumbru, poate băgați la cap ce zic autoritățile. Nu-s perfecte, nu-s capabile, n-au nici infrastructură și nici coae să taie în carne vie, dovadă măsurile de aseară anunțate de pârlitul ăla de Velea. Bă, dar chestiile alea elementare, normele alea de prevenție ar trebui luate în serios. Clar nu sunt decise de Velea sau de Sică…ci de niște unii care chiar s-or pricepe mai bine decât politicienii și clar, mult peste ăia cu conspirațiile. Ce să mai zic de ăia ai mei de la bloc ce se adunaseră chiar azi la una mică și discutau probabil de iminența pericolului de infectare cu coronavirus.

4 comentarii la „Previziuni despre viitorul an”

  1. Previziunile astea-s facute in ipoteza ca pina atunci reusim sa stirpim definitiv virusul, corect?
    Pentru ca m-am tot cujetat zilele astea, ce mama naibii facem cind o sa revina? Dar la al treilea val? Si la al n-lea? Ca vaccin d-ala sigur 110% se face in vreo 18 luni, iar imunitatea naturala… la vara, in 15.

    Răspunde
    • Nu, e in contextul in care sistemul medical pică si se ajunge la oarecare imunizare a celor ce reușesc sa scape. Am dezbătut destul de mult pe tema procentului de 50% mortalitate dar acolo sunt inclusi si cei morti din alte cauze…ca nu am mai avut capacitatea sa tratam o banala peritonita sau nu s a mai gasit insulina…

      Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura