Piticul din Castelul înalt

N-are treabă cu Omul din Castelul Înalt, poate doar așa, ca idee de arhitectură fiind vorba de o construcție. Pentru că aseară am avut o criză de dor, cu plânsete cu mi-e dor de prietena mea Ingrid, singura soluție a fost să trecem pe modul povești pentru copii. Dacă la Cezara nu mai este cazul că deja citește singură, inventează Maran povești pentru Medeea… E greu, că majoritatea poveștilor cerute de plodul mic e una singură…Ursul păcălit de vulpe. Da Maran e perseverent și-i bagă copilului povești cu forța :)) Așa a fost și povestea de aseară, povestea unui pitic ce urca zilnic în Castelul înalt, castelul din vârful unui munte…

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi, tac-tu n-ar avea ce povesti. Demult, într-o peșteră săpată într-un munte, trăia un Pitic. Nu mai știe nimeni cum îl chema pe Pitic, toți oamenii îl știau de Pitic. E, măi tată, dacă Piticul trăia în peșterea de sub munte, pe vârful muntelui, într-un castel, trăia un uriaș. Și cei doi erau prieteni, se mai întâlneau uneori pe o pajiște de la poalele muntelui. Cei doi prieteni nu se vizitau, Uriașul nu avea loc în peștera piticului iar piticul se cățăra cu greu pe treptele imense ce duceau la Castel. Pentru că treptele erau mari, făcute pentru pașii uriașului…

Într-o zi, Uriașul i-a spus prietenului său Pitic că el vrea să plece într-o vacanță lungăăăă și-l roagă să treacă în fiecare zi pe la castel să-i ude plantele și să aprindă focul din turnul cel înalt al castelului, foc ce era ca un far(aici a fost o pauză s[-i explic copilului ce e ăla far). Și piticul i-a promis că așa o să facă. Și a plecat uriașul…. Și piticul s-a pornit și el spre castel, pentru că știa că o să dureze să se cațere pe treptele înalte. Și așa a fost, cu greu a ajuns piticul în castelul din vârful muntelui, aproape că se făcuse noapte afară. Dar a reușit și a aprins focul și nimic rău nu s-a întâmplat în lume.

După ce s-a odihnit puțin, Piticul a plecat înpoi spre peștera lui. De data asta s-a mișcat mai repede, la coborâre drumul a fost mai scurt așa că Piticul a avut timp să și doarmă câteva ore. A doua zi, Piticul s-a trezit mai de dimineață și a plecat din nou spre castel. I-a luat la fel de mult timp să ajungă la castelul din vârful muntelui însă, la coborâre, Piticul adusese o frânghie așa că a coborât și mai repede. Dar era obosit…așa că, înainte să adoarmă, Piticul s-a gândit ce să facă să poată urca mai repede în castelul din vârful muntelui. Și i-a venit o idee…

A doua zi dimineață Piticul nostru din poveste a venit pregătit cu sculele lui cu care săpa în peșteră, pentru că se știe, piticii sunt experți în cioplit piatră. Și așa s-a apucat piticul să sape în treptele imense făcute pentru uriaș niște trepte mai mici. Și uite așa, timp de o săptămână, Piticul a săpat câteva trepte pe zi și astfel, când a terminat de cioplit treptele de piatră pentru pașii lui, timpul necesar pentru a junge în cstelul de pe munte a devenit mult mai scurt. Pentru că piticul știa că dacă vrei să ajungi undeva, câteodată, pașii mici te pot duce mai repede acolo…

După o vreme s-a întors și uriașul din vacanță și a fost tare surprins să vadă că Piticul cioplise niște trepte noi. Și tare s-a bucurat Uriașul când Piticul i-a explicat că acum poate să vină în vizită la castel, că pe treptele mici ajunge foarte repede în vârf și așa vor petrece mai mult timp împreună.