Ce repede mai trece si timpul asta.Parca mai ieri traversam Bulgaria cu destinatia Turcia, iar acum, ma uit ca mai sunt 3 zile si plec, in plina iarna, la Bansko pentru petrecerea de Craciun.In afara ca este una dintre cele mai renumite statiuni montane din Bulgaria si ca in Bansko sunt cele mai bune partii de ski din Bulgaria, despre oraselul acesta nu mai stiu decat ca la inagurarea partiilor de ski, a participat celebrul Alberto Tomba, cel ce da si numele celei mai dificile partii, partia numarul 9.
La o scurta cautare pe google, am aflat ca partiile din Bansko masoara 70 km, se poate skia din decembrie pana prin aprilie, cea mai mare altitudine la care se poate skia este 2.560 m, iar de acolo pana pe varful varful Todorka 2.746m, mai este foarte putin, iar lucrul acesta ma tenteaza sa-mi pun in bagaje si coltarii cu speranta ca poate ating un nou record personal.
Acum daca nu voi atinge varful, o sa gasesc si vinovati…kamenitza, zagorka sau piscina hotelului Kempinski Hotel Grand Arena, care a fost foarte laudata de catre colegii bulgari.Oricum, revin cu detalii si ceva poze, saptamana viitoare.