Posibil ca anumite persoane din lunca Prutului sau mai știu eu de pe ce văi inundabile să-mi ia articolul în catarg și să-l trimită la vale cu viitura. Nah, aia e…inundații au tot fost de la Noe încoace. Revenind în zilele noastre, în colțul meu de lume, zic că asta este prima zi cu adevărat călduroasă din anul 20 20. Și cum transpiram eu în drum spre mașină, mi-a fugit gândul la paparude. Și mă întrebam dacă s-or mai ține astfel de obiceiuri precreștine pe undeva prin țara asta? Că eu n-am mai văzut o paparudă de când eram mic…că se făceau astfel de obiceiuri pe la mine pe la țărănoia.
Și să nu râmân doar cu paragraful ăsta, știam eu că jocul paparudelor este ritual păgân, că nici pe vremurile alea nu dădeau oamenii năvală să construiască sisteme de irigații și oricum era mai ieftin să îmbraci niște fete în bozii și să le uzi cu apă și să speri că o să plouă. În fine, m-am apucat să caut ceva despre obiceiul ăsta al paparudelor… Și zice cam așa: Potrivit istoricului Aleksander Gieysztor, specializat în istorie medievală, paparudele ar fi „tovarășele lui Perun” unde Perun ăsta cică ar fi zeul fulgerului prin ceva mitologie slavă. Dap, l-am ratat, nu auzisem de zeul ăsta…Nu știu dacă mă va ajuta cu ceva în viață pe viitor. În fine, treaba asta cu paparudele nu e doar la noi, nu avem noi exclusivitate pe fenomen, există obiceiul acesta și pe la bulgari și pe la sârbi, croați și chiar pe la americani doar că la ăștia se cheamă concurs de tricouri ude.
Zice wikipedia că ritualul, are o dată tradițională fixă (joi, în a treia săptămână post-pascală, dar și ori de câte ori e secetă prelungită, în iunie și iulie), este magic, aparținând tipologiei cultelor agrare și cu totul deosebit de vrăjile practicate de cărămidari și solomonari pentru legarea sau dezlegarea ploii: în timp de secetă, tinere fete execută Jocul Paparudelor, ca figurante ale unui dans rudimentar, în fuste simbolice de frunzare; concomitent, femeile din sat le stropesc cu găleți de apă. Uneori e o singură Paparudă – o figurantă sub zece ani:
„În vremea verii, când semănăturile sunt primejduite de secetă, oamenii de la țară îmbracă o copilă mai mică de 10 ani cu o camașă făcută din frunze de copaci și buruieni. Toate celelalte copile o urmează și se duc jucând și cântând prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obiceiul de le toarnă apa rece în cap. Cântecul pe care-l cântă este alcătuit cam așa: Papalugo, suie-te la cer, deschide-i porțile, trimite de acolo ploaia aici, ca să crească bine secara, graul, meiul și altele!”
Cam atât cu paparudele…eventual, dacă n-ai viitură, poți să-ți iei o piscină…că eu mi-aș lua dar mai greu cu locația.
Lasă un răspuns