Am mai povestit eu pe aici că sunt destul de matinal. Dacă într-o vreme mă trezeam la ora 7 și era timp de toate, când a apărut primul copil, m-am decalat cu o jumătate de oră. Să am timp de cafea. Apoi, a venit grădinița și am început să mă trezesc la ora 6, tot pentru tabieturi. Că dacă se trezea tot familionul la 7, nu mai era timp pentru micul dejun, pentru îmbrăcat copilul pentru grădiniță și alte chestii administrative. Și acum în pandemia vieții tot matinal sunt, am chiar zile în care fac ochi la ora 5:08. Dar nu mergem până acolo, rămânem la medie, la trezitul la ora 6.
În condițiile în care majoritatea oamenilor se trezezc pe la 7, mă gândeam eu așa, că ora asta contează enorm dacă reușești să profiți de ea din plin. Matematic, la 5 zile lucrătoare, dacă te trezești cu o oră mai devreme, ai aproape o zi de muncă în plus. Azi m-am lipit de două astfel de ore, că restul familionului nu se mai trezește la 7, încă e vacanță. În fine, în condițiile în care se zice că pentru orele petrecute la muncă ești plătit, orele extra, cele de genul ăstora de care zic eu ar trebui optimizate pentru că aici există șanse reale de creștere. Și nu e vorba musai de bani, că nici eu nu reușesc mereu să monetizez palpabil timpul acesta. E vorba că în ora asta poți face o grămadă de lucruri. Mai o documentare, mai o revista presei, la două zile mă sui pe capra asta 15-20 minute, mai scriu un articol. Bine, mai am și zile în care nu reușesc nimic în afară de belit ochii pe facebook dar e ok și așa, peste zi nu mai fac lucrul ăsta că mi-am făcut plinul de dimineață.
Cumva sună dubios dar dacă orele aste le prestezi pentru tine zic că e ok, ai ceva avantaj față de competiție, recuperezi. Mda, nu recomand treaba asta decât dacă dormi bine și reușești să-ți faci somnul. Că dacă tu te bagi la somn la ora două, nu prea e ok să te trezești la 6. Nu de alta dar spun specialiștii că ai nevoie de anumite ore de somn. Eu sunt în partea de jos a recomandării pentru vârsta mea, undeva la 7-8 ore de somn și mi-e bine, nu mă plâng, nu mă resimt. Cam asta ar fi, una dintre rezoluțiile pe anul ăsta…să încerc să profit cât mai mult de ora asta bonus. Deși mânâncă timp, o să încerc să țin o statistică a productivității orelor aste matinale.
Eu nu tin statistici insa de ani buni de zile incerc sa adorm in jurul ore 23 si ma trezesc undeva pe la 7-7 jumate. Daca ma culc mai tarziu si ma trezesc dupa ora 8 … sunt varza, ma simt ca si cum sunt venit dupa un chef … imi ia minim o ora sa ma dezmeticesc si sa imi dau seama pe ce lume sunt. Ca si productivitate dimineata, consider ca cel mai productiv pentru mine este sa ma bucur de o ora de liniste, timp in care imi beau cafeua, culeg informatii … pur si simplul timpul ala mi’l aloc mie si nu vreunei activitati anume, ca am facut si asta intr’o vreme pana mi’am dat seama ca este contraproductiv total, incepand ziua gata obosit. 🙂
Eu sunt destul de productiv dimineața dar na, poate si unde peste zi sunt pe la birou și nu știu cum e cu timpul.
Da, ai cumva dreptate, ca la fel era si la mine cand bagam cu ziua … incercam dimineata sa fac ce peste zi nu eram sigur ca voi avea timp … uite ca la asta nu m’am gandit, dar daca ma uit acum putin prin 2015, cam asa era si la mine. Acum probabil ca s’au schimbat lucurile pentru ca imi pot gestiona mai bine timpul ala, cu toate ca si eu tot dimineata dau cel mai bun randament, imi iau totusi minim o ora pentru mine in care prefer sa ma linistesc in vremea in care imi stabilesc si obiectivele pe ziua aia.
Eu m-am decalat f putin acum cu sarbatorile. E drept, nu mai bag ca inainte, nu ma mai lasa ochii 🙂 Dar 23-0 sunt in pat si eu.
Incerc sa am program de dimineata cu lucruri mai eficiente, dupa pauza de pranz lucruri mai putin productive.
Cam tarziu în pat…când eram tânăr ca tine, făra copii, trageam la pat mai devreme, să fie noaptea cat mai lungă :))
Eu am urât trezitul de dimineață o mare parte din viața mea până am ajuns să lucrez doar noaptea vreo 3 ani, să adorm la 10-12 ziua și să mă trezesc dupa 8 seara. Mi-a ajuns capitolul ăsta și de vreo 6 luni mă trezesc la maxim 8-9 dimineața ceea ce mi-a schimbat viața total. Am ajuns acum ca partea mea preferată din zi să fie dimineața, primele ore de după ce mă trezesc. Clar ești mult mai productiv așa și ai timp să faci o grămadă de lucruri.
Se aplica si la tine ce i-am zis lu Cucu mai sus. La tine mai nasol că esti mai tanar…
De la un program de asta de noapte prelungit, un bun prieten s’a ales cu niste probleme destul de serioase de metabolism care i’au afectat sistemul nervos periferic … s’a luptat ulterior vreme buna sa reuseasca sa scape de problemele cu care s’a ales. Nu e de joaca mai ales la tinerete, de lucrul asta ingrijindu’ma cu privire la copilul meu ce avea in fiecare zi voit/nevoit stingerea la ora 22 cat era la scoala si 23 in weekend. 🙂 Amu, ca a crescut, a ramas in mare cam cu aceleasi obiceiuri la casa ei, vorba ta mai Mariane, la cei tineri e cel mai nasol.
Io sunt pe sistemul „Noaptea-i ziua mea!” Ideal ar fi sa ma culc la 2 si sa ma trezesc la 8 si pe la 11 sa atipesc un pic, poate cand ies la pensie ! 😀
Noaptea este plină de spaime și pericole… întuneric peste tot, umbre lungi care se intind suspect prin camera…. Noapte cruntă :)))
:)))) Bravoo, imi place sa stau noapte pe intuneric pe terasa, chiar sa sting toate luminile prin curte si dau drumul la caini! 😀
Daca si ploua…
https://www.youtube.com/watch?v=VFa7IeQf5SE