Pentru toate e un început, așa că, pentru prima mi-am cumpăr încălțăminte online. Acum aștept să văd ce vine. Că oricum nu-i dau retur decât dacă mă strâng.. Altfel, eu sunt genul de consumator care vrea să pună mâna, să pipăie și să-și bage piciorul în cazul de față. După foarte mulți ani de zile în care am fost încălțat de Grisport, de data asta, din motive preț dar și pe fondul unei scăderi a calității, m-am dus spre polonezii de la Elbrus. S-ar părea că sunt mai serioși și pare că-și gândesc busnissul pe termen lung.
Adică, în primă fază, adidași marca Elbrus puteam să-mi iau și de la cel mai mare magazin online din România. Dar nu-mi convenea prețul… că comersantul romulan e ca proprietarul de pensiune de pe litoral. Adică, pe tot internetul ăsta n-am găsit adidașii ăștia la preț mai mare de 75 lire. Doar în marketplace-ul emag s-a găsit un șmecher care să-i vândă la 746 lei. D-aia avem o grămadă de rumâni care sunt ferm convinși că ne fură străinii…
Altfel, cum nu mă dau banii afară din casă, am pus mâna și am căutat. Nu vroiam musai marca asta de pantofi, eram în căutări după ceva adidași care să țină puțin la apă, să fie trainici și să nu coste o avere. Așa se face că alaltăieri mi-am comandat de pe un site care livrează din Praga, fix aceiași adidași dar la prețul de, dăcât 268 lei.
Știu, chestiile astea cu prețul ține de fiecare, că doar noi avem proverbe d-alea înțelepte care ne spun că în fiecare zi un prost pleacă de acasă și tu trebuie să-l întâlnești sau că prost e cel care dă nu cel care cere. Dar nu azi…azi cei doi nu s-au întâlnit.
Acum aștept să vină șobolanii și revin cu o părere despre ce pot și cum sunt adidașii Elbrus Wesko WP. Eu i-am luat ca alternativă la ăștia de la Grisport… Că n-am mai fost mulțumit de raportul calitate preț.. Deși mi-au plăcut mult și cromatic și ca confort, durata lor de viață a fost redusă la jumătate dacă mă refer la modelele anterioare. Și pe ăștia am dat cât aș fi dat pe o pereche de Solom aproape…
În fine, ideea e asta…pentru prima oară mi-am comandat de încălțat de pe interneț. Nu-s chiar atât de conservator s-ar părea…
Ai dat-o pe survival mode?! 😀
Nu neapărat, aș zice mai degrabă că am căutat alternative și am ieșit dintr-o buclă.
lasa si link de la magazin te rog :d
4camping. Urma să mai povestesc ceva, că au venit si ii port deja.