Cei care mă cunosc știu că nu dau pe afară de empatie pentru prostălăi, săraki și alte categori de uoameni ce au ajuns pe treapta aia de jos de unde n-ai cum să mai urci iar de coborât nu-ți mai rămâne decât varianta 2/2. De ce am ajuns așa? Poate și din frustrare că în anumite momente n-am avut și am preferat să strâng din dinți, să mă cocoșez în timp ce alții trăiau clipa. Nu mai știu dacă v-am mai povestit eu pe aici cum, odată, după o zi de muncă m-am dus să beau și eu o bere cu băieții la birt. Și m-am așezat cu unii la o masă…doar să-mi atragă unu atenția că ăla e scaunu lu Dan. Dan ăsta, trăia din pensia lu mă-sa, bea pe caiet la cârciumă…dar avea scaunul lui. În fine, l-am dat în plua mea cu scaun cu tot și mi-am plătit berea. Când a venit să-și preia scaunul l-am pus să-l întrebe pe Șarpele cu ochelari, cârciumarul, dacă există vreo prioritate la scaunele din cârciumă pentru cei ce plătesc berea și cei ce o beau pe caiet.
Dar să revin. M-am apucat cu Cezara să organizăm banii vechi și să facem un pic de educație financiară și nunumai pe marginea lor. Că am zis că dacă tot e pasionată de partea asta de ce să nu… Și mi-am dat seama acum de ce eram fascinat de bani vechi când eram copil. Și dacă tot a renăscut pasiunea asta în mine, m-am oprit ieri pentru câteva minute la târgul de vechituri de la Cuțitul de Argint. Vreo 4-5 moșuleți acolo. Bă, nu știu cum să vă zic…așa m-a pălit o tristețe când i-am văzut pe oamenii ăia cu vechiturile lor de mai că mi-au dat lacrimile. Chiar nu m-a mai interesat de ce au ajuns oamenii să stea toată ziua acolo. M-a întrebat unu dacă nu vreau o pereche de bocanci…că sunt mărimea mea. Nu vă zic cum arătau bocancii ăia. În fine, am găsit câteva monede pentru colecția Cezarei. 10 lei pe 6 monede. Cumva, dacă te uiți pe site-urile de vânzări bani vechi, am plătit prețul corect. Dar m-a frapat bucuria din ochii bătrânelului de la care am cumpărat banii vechi și invidia din ochii celorlalți. O invidie din aia născută din foame și din sărăcie.
Aia e, îmbătrânesc dacă am ajuns să mă impresioneze sărăkia unor oameni….Dar mi-a trecut. Știu, ar trebui să-mi pese de mizeria în care au ajuns anumiți semeni de-ai noștri…bă, da-mi fac curaj și zic că treaba aia românescă cu cum ți-ai așternut așa vei dormi, le-a ajuns și lor pe la urechi dar i-a durut la bască. Acum plm, să se bucure la 10 lei că le cumpăr eu câteva monede vechi. Nu-i păcălesc, prefer să caut pe la ei decât să le cumpăr de internet.
Bro, eu nu judec alti oameni pe baza unor frustrari de ale mele, nici din tinerete nici de azi. Defapt, stai, sa zicem ca judec, e omeneste, ar niciodata nu dau verdicte, iar bucuria reala am descoperit’o abia atunci cand am ales empatia atunci cand a trebuit sa fiu empatic si pragmatismul atunci cand a trebuit sa fiu pragmatic. Da, si eu am strans din dinti, da si eu m’am asezat nu o singura data pe „scaunul lui Dan” … dar nu dupa asta imi ghidez viata si actiunile, ci sa invat ceva din toate. E echilibrul prin care am reusit sa imi gestionez viata … nu judec felul altuia de a fi si cu atat mai putin pe al tau!
Pe de alta parte si eu am fost mereu fascinat de vechituri si parca tot mai mult cu cat imbatranesc, dar incerc sa ma feresc de tentatia de a ma apuca de colectionat ceva ca de acolo s’a terminat! :)))
Ah, da, am tot auzit de piata de vechituri Cutitul de Argint, dar nu am reusit niciodata sa ajung pe acolo, cu siguranta ca o sa ajung cu prima ocazie cand o sa mai calc prin Bucuresti .. probabil ca la anul.
Bro, eu îi judec și mă judec că e posibil ca ei să nu o fi făcut. Și pe mine mă judec și trag concluzii și încerc să fac lucrurile altfel încât să nu ajung ca cei pe care îi judec. Dar na, e bine că suntem diferiți….
Eu nu vad ok asumarea rolului de judecator al altora, fie si din principiul ala crestin: „nu te uita la paiul din ochiul altuia cand tu nu vezi barna din ochiul tau!” Povestile de viata pot sa fie complicate tare, surprizele ce ti’le face viata pot sa fie de asemenea si poti sa te gandesti ca si tu la randul tau este posibil sa ajungi intr’o zi intr’o situatie de genul ala … desi azi nu pare posibil … stii cum e … viata e viata. In rest de lucrat cred ca avem fiecare de lucrat la noi insine, iar abia atunci cand stralucim de perfectiune si s’au gatat belele noastre toate, sa ne ne batem capul si cu ale altora. Pana atunci ajuta daca poti ajuta pe cineva fara a judeca, sau fa’i cel mai mare bine din lume pe care poti sa ii faci, adica, nu’i face rau! 🙂 Cam asa mi’am trasat eu liniile in viata si multumesc lui Dumnezeu, cumva am reusit sa gasesc atat echilibrul ala (fragil uneori) cat si sa am parte de o viata cat de linistita se poate in care platesc orice factura imi vine de la viata, la timpul ei, evitandu’le pe alea mari dupa ce am invatat sa ma multumesc cu ce imi e dat si pentru care nu precupetesc sa muncesc! 🙂
Dar, na, e foarte bine ca suntem diferiti, pentru ca da … asta ne face si oameni! 🙂