Orice batalie naste eroi.De cele mai multe ori,eroii sunt persoane anonime, care primesc in carca o multime de fapte,mai mult sau mai putin credibile.Apoi posteritatea le face statuii. Romanii au „grenadierul ciung” acel ostean care ramas fara o mana, continua sa arunce grenade.
Englezii l-au avut pe John Malcolm Thorpe Fleming Churchill(Jack Nebunul) scotianul care a luptat in al-doile-lea razboi mondial inarmat cu o sabie si un arc cu sageti.
Turcii, mari patrioti au si ei un erou…pe Seyit Cabuk remarcat pentru fapteeroice in batalia pentru Gallipoli.
Povestea lui Seyit Cabuk este cam in felul urmator…
In 1915 cand Franta si Anglia au hotarat ca trebuie sa-si trimita navele la Istambul, turcii au organizat apararea in peninsula Gallipoli cu tunuri, iar prin stramtoarea Dardanele, in intampinarea navelor aliate, urmau sa curga foarte multe mine.
Chiar daca turcii erau caliti in luptele balcanice, nici aliatii nu erau veniti cu pluta, asa ca au hotarat sa bombardeze apararea turca de pe maluri…si au bombardat.
In urma bombardamentul, intra in scena si Seyit Cabuk, eroul nostru. Fiind unul dintre putinii supravietuitor in urma primului atac,Cabuk care in viata reala era tapinar, a luat in carca un obuz si a armat de unul singur un tun si a tras asupra navelor aliate care tocmai intrau in stramtoare. Unde a tras si daca a lovit ceva nu se stie exact, dar se pare ca in momentul in care turcaletele tragea cu tunul, a avut loc si primul contact intre minele lansate de otomani si navele aliate.
Asa a ajuns Seyit Cabuk celebru. Alaturi de Mustafa Kemal, Seyit Cabuk este unul dintre cele mai cunoscute personaje care au luptat in primul razboi mondial in batalia dardanelelor, statuile lor fiind prezente pe tot teritoriul turciei.
Povestea asta am aflat-o de la ghidul muzeului din Kabatepe,muzeul dedicat bataliei pentru Gallipoli, aici aveti si o harta a muzeului.
Muzeul are mai multe sali cu prezentare 3D si traducere in mai multe limbi de circulatie internationala. Cand am vizitat muzeul, majoritatea erau vizitatori turci, iar la final am vazut ca unii aveau lacrimi in ochi…impresionant.
Daca stai bine sa te gandesti, din Bucuresti si pana la muzeul asta ai in jur de 650 km, chiar merita sa faci o plimbare de weekend prelungit si sa platesti 25 lire turcesti pentru doua ore fascinante.
Absolut fabulos … pentru Turcia nu ai oare nevoie de viza?! Nu am fost habar nu am! 😀
Crezi ca ne’am putea organiza sa dam o tura … in felul asta reducem si costurile? Vorbesc serios.
Turcia este fabuloasa…am fost in 2012, doua saptamani cu cortul si un total de aproape 7000 km. Anul asta, in prima saptamana din septembrie, vom fi din nou cu cortul in Turcia. De data asta vom ramane intr-un singur loc…fetita este inca mica si nu vrem sa o plimbam prea tare, asa ca suntem cu inca o familie cu copil mic, intr-un camping de langa orasul antic Efes.
Ca turist nu ai nevoie de viza, daca te tenteaza si vrei sa-ti amintesti cum e cu copil mic…facem caravana 🙂
Marian, nu exclud posibilitatea de a face impreuna acest lucru! In mod clar pastram legatura, iar sansele de a face o caravana sunt destul de maricele! 😉
Multumesc pentru pont! 😉