Știu bancul cu nesu, nu e nevoie să mi-l mai amintiți și voi….așa că, nimic. Dacă insistați cu nesu, v-o zic pe aia cu pământul. Deci, azi e o dimineață tristă…n-am cafea. Drept urmare, am făcut un nes. Aveam prin dulap un borcan de Nescafe Brasero Original și l-am frecat ca pe vremuri, așa cum se freca nesul odata, demult…
Bă, nu-mi place nesul, nu mi-a plăcut niciodată, cu atât mai puțin nu-mi place nesul din zilele noastre. Pe vremuri, când eram eu tânăr exista Amigo. Era un nes cu granule mari și, pentru a fi ok de băut trebuia frecat bine cu zahăr. Nu ca acum când doar pui apă fiartă peste el și zici că ești ca nou…Amigo..și ești ca nou.
Bun, azi am fost pe Nes. Până ajung la muncă să beau o cafea normală, zic să vă povestesc o amintire cu nes…cu multe nesuri defapt.
Se făcea că prin anii 90, la Caminul Cultural de la mine din sat nu se mai dădeau filme. Doar discotecă vinerea, sâmbăta și duminica. Acum, cică, nici din asta nu se mai întâmplă. E, și undeva într-o cameră din Căminul Cultural exista și un băruleț. Cochet pentru vremurile alea și pentru locatia de la granița cu județul Teleorman. Măsuțe, tabureți, concerte video pe două televizoare color și muuuult fum de țigară. Desigur, la bar se freca nes într-o veselie. Nes din ăla bun, adus direct din Turcia. Bă și erau doi frați, frații Gurdi…Gurdi ăla mare și, ați ghicit…Gurdi ăla mic. Nu mai știu care dintre ei, într-o seară era cât pe ce să plece cu solie la Zamolxe. L-au urcat într-o mașină și au fugit cu el la spital la Videle…era cel mai apropiat spital, v-am mai zis.
Și l-au făcut doctorii bine, că pe vremea aia era doctori buni în România, nu plecaseră încă din țară. După ce și-a revenit Gurdi, cică l-au întrebat doctorii ce a băut. Și le-a răspuns băiatu….Niște nes…Cât nes, ar fi insistat doctorii. 14-15 ar fi răspuns Gurdi.
Cred că vreau Albania pentru la anu....