Delicatesa turceasca la origine, rahatul a ajuns atat de popular incat ne umple si noua cozonacii si cornuletele. Aflat la granita dintre jeleu si serbet, rahatul se facea la inceputuri, din miere si faina. Apoi, cand zaharul a ajuns mai ieftin, din zahar, apa si amidon. Mai nou, chimia si-a spus cuvantul…arome si culori.
Oricum, rahatul ramane o delicatesa, iar pentru cei ce ajung prin zone cu influenta turceasca masiva, o vizita intr-un magazin cu rahat, este o experienta…
Aseara, vorbeam cu Cezara despre rahat.
Tata, tu stii ce este rahatul?
Da.
Ce este?
Rahatul este o leguma frumoasa…
Stiu de unde are idee asta…mai manaca mix de fructe confiate si cum cubuletele de rahat colorate se aseamana putin cu papaya si alti ananasi, probabil ca si rahatul este tot o leguma 🙂
Traditional, tot de la turci, rahatul, se servea dupa cafea, dar cum lumea e pe graba, nimeni nu mai sta sa piarda vremea…a baut cafea si a fugit. Turcii, la cafeluta, inca-ti mai aduc o bucatica de rahat alaturi de traditionalul pahar cu apa.
Ca fapt divers, nu stiu altii ce rahat prefera, dar preferatul meu, este rahatul cu fistic.
Sublim rahatul turcesc … si mie imi place ala cu fistic si mai sunt cateva feluri la care imi lasa gura apa cand imi aduc aminte de el. Din pacate pe la noi nu gasesti de buna calitate si nici diversitate mare, ca eu sincer, tare mi’as mai gasi timp de el dupa cafea. 😀
Într-adevăr rahatul rămâne o delicatesă !
În special cel turcesc. Dar şi cel românesc.
De parcă lumea nu ar fi plină de rahaţi…
Iar dintre toţi rahaţii, mie îmi place rahatul simplu.
O să încerc şi rahat cu cafea, sau cafea cu rahat, nu-mi dau sama care este ordinea.
Eu mor dupa rahat…sincer,nu stiam istoria lui,de cunoscut cunosc doar varianta de Kaufland,la vrac.E o bomba de zahar,dar tot il mananc asa,grosso modo.E o veche placere de-a mea din copilarie.Mai mereu imi iau cateva bucati…la care sotia,vazandu-mi mutra de pofticios,imi zice:cum naiba poti sa mananci prostia aia?…eh…copiii tot copii 🙂
Rahatul copilariei…era ala de-l aducea bunica in cos, de la cimitir. il mancam cu gogosi reci 🙂