Nu stiu daca este de la vremea de rahat de afara sau de la vizita de la Calarasi, dar de doua zile, sufar de un fel de depresie, sau astenie de sfarsit de vara, nu stiu cum sa-i spun. Dar hai sa-i spun depresie si va spun si cum am reusit sa o tratez, poate ajuta si pe altii, ca daca-mi spuneti ca pe voi nu va pocneste, sigur sunteti „fumati”
Pentru inceput, sa ne intoarcem putin in timp, pe vremea cand eu nu eram casatorit si nici copil nu aveam, dar ma antrenam de fiecare data cand aveam ocazia. In perioada aceea, cand ma lovea depresia, cautam cate un depresiv/depresiva si dupa ce -i ascultam povestile, eram nou, uitam ca am fost macinat de depresie.
Mai tarziu, am gasit o alta metoda de-a iesi din depresie…ma uitam la Stapanul Inelelor. Cred ca am vazut filmul ala de 10-15 ori…Hoooo, ca nu am avut atatea depresii, ma uitam la el si ca-mi placea.Mai tarziu, m-am insurat, a aparut copilul si nu mai este timp de depresie.
Acum sa revin la titlu si la primul paragraf, suferind de o asa stare deprimanta si cum la birou nu-mi permite religia sa ma uit la Stapanul Inelelor, azi, am jucat…Street Fighter, de aici pumnii si piciorele cu care mi-am tratat depresia.
Daca sunt pasionati de joc…aici este link-ul. catre joc.
La final, daca nu ati fugit la joaca, hai sa va spun si o poveste despre acest joc.
Am descoperit jocul in clasa a noua. Si cum fiecare liceu are in apropiere si un bar, bar in care se fac lectiile de dirigentie, tot asa si langa liceul meu exista un BAR. Nimeni nu stia cum se numeste, noi, toti spuneam ca mergem la Uttapata. In baruletul acesta, exista si un televizor, conectat la o consola SEGA, iar pretul pentru 10 minute, era de 5 lei, leii aceia din aluminiu pentru cei ce-si mai amintesc, dar noi jucam doua din trei cu „invingatorul la masa”
Cum aveam multe ore de dirigentie, era cam tot timpul prin bar si cotonogeam personajele din joc, manuite mai mult sau mai putin bine de catre oponentii mei bipezi si chiulangii si ei. Un singur adversam aveam, pe Tiganu, cel ce daduse si numele barului. Asta, era meserias, chiar mai bun decat eram eu si se intampla frecvent ca unii pusti sa ne mai plateasca o tura pentru a urmarii spectacolul, ca-ci Tiganu, chiar facea spectacol. Spre deosebire de mine, care jucam de pe scaun, Tiganu, manuia joystick-ul stand in picioare, urland si fandand odata cu luptatorul lui.
Aveam zile in care, plecam de la bar, cu unghiile de la degetele mari, sangeran de la cat apasam pe butoane, in incercarea de-a face cat mai multe combinatii.
Mariane fratele meu din alta mama, tu ai cam imbatranit de pomana sau ce mama dracu? 😀 De lucrurile astea se plang astia tinerii care mai au de invatat cum sa ocoleasca treburi de genu … da astia ca noi trebuie sa stie neste treburi. 😀 Ce depresie frate … eu sunt cu gura pana la urechi, uichendul asta e rezervat pe racoare cu un bun prieten cu care o sa ne bucuram de ea si ploaie alaturi de bere rece, un gratar cu ceva „casmoz” cu care il vom marina (cica reteta noua invatata de amicul meu de la un american din Nebraska) si jocuri in retea ca in vremurile cand eram tineri. De fumuri nu avem nevoie ca ne ajung astea … lumea mea si a ta Ioane! 😀
Ia vino tu pe la mine sa vezi cum te vindec eu de prostiile astea de ai sa uiti de ele! 😀
Gata bro…m-ai vindecat 🙂
Pai ai vazut?! 😀 Eu unul nu imi aduc aminte sa ma fi luat vreo astenie de astea de vorbesti tu … iarna e mai dificil la mine cand vad ca nu ninge si tot astept, tot astept … 😀
Revenind la subiect, Street Fighter e jocul ala pentru care plateam cate o moneda la salile de jocuri mecanice din vremurile de aur. 😀 Dupa aia l’am regasit pe PC unde l’am mai tocat o tura si intr’un final pe PlayStation 2 unde are toata savoarea aia din vremurlle de aur. Este unul din jocurile pentru care tin inca la loc de sfintenie PS2’u! 😀
”Nu stiu daca este de la vremea de rahat de afara sau de la vizita de la Calarasi” made my day :))))))))
Atenție la utilizarea anumitor termeni, numai de depresie nu e vorba aici, această deficiență e mult mai periculoasă și implică efecte periculoase.
Indispoziții, supărări, despre asta vorbești aici, în niciun caz depresii 😀
Oricum, îmi plac tratamentele la care apelezi :))
Am cam fortat formularea, dar cred ca am reusit sa o „gadil” putin cu inexistenta ‘astenie de vara’ 🙂