Da’ unde ne grăbim?

Suntem tot timpul pe fugă, zici că se termină lumea și nu mai avem timp să ajungem la piață să luăm verdeață. Și o rață…că aveam nevoie de rimă. De parcă ne-ar mai ajuta la ceva verdeața aia. Bine, alergăm după altfel de verdeță dar asta e altă treabă. Însă ne-a intrat graba în sânge și chiar și atunci când e loc și timp și ar trebui s-o lăsăm mai moale, o facem tot pe fugă. Aia e, trăim intens, la maxim, vrem totul ieri dacă se poate… Time is money, cum ar zice rusu.

Și uite așa plec eu sâmbătă dimineața, tot pe fugă, tot cu treabă, la țară. Orașul liber, bucureștenii se grăbeau toți pe DN 1. De la Pasaj Mărășești la Budapesta s-a tot chinuit un nene cu un microbuz să mă depășească pe linia de tramvai. V-am zis unde mă grăbeam eu…de el nu știu unde se grabea, dar se grăbea și el că altfel, în condițiile în care eu mergeam la limita superioară admisă de lege pentru tronsonul acela de drum, putea să stea liniștit. În fine, eu mai trollez genul ăsta de șoferi, mai ales la intersecția de la Budapesta unde cei ce vin pe linia de tramvai s-ar băga de multe ori chiar să facă dreapta spre Unirea. Nu mai desenez intersecția, legal mi-am păstrat banda de mers înainte fără să-i fac și lu ăsta cu microbuzul loc să intre. Și așa se pune nenea pe banda pentru stânga. Și vine nenea lângă mine și coboară geamul …și urmează un dialog sincer, la care pun pariu că omul nu s-ar fi așteptat:

• –Da unde te grăbești măi nene așa? întreabă microbuzistul? Și mi-am luat cea mai serioasă mimică de-o aveam la mine și i-am răspuns debordând de sinceritate.
• –Domne, că tot am prins ziua asta frumoasă, zic să trag o fugă la țară…am o grămadă treabă și ajung acolo pe apucate chiar dacă ce am de făcut pe acolo e foarte important. Știi cum e, prioritățile da nu le mai stăpânesc și azi dacă tot se anunță frumos afară, am zis că e momentul să merg la țară se rezolv…Na, în cursul săptămânii la muncă, la sfârșit de săptămână la țară…Și uite că tot n-am reușit să plec la timp, ar fi trebuit să plec mai devreme puțin…și uite că acum sunt pe grabă…la țară mă grăbesc…am treabă. S-a tot uita asta la mine cât timp i-am povestit și ușor, ușor a început să râdă, semn că omul a apreciat gluma. Și printre hohote zice:
• -Munca asta…Eu m-am pensionat anu trecut….
• -Și dacă te-ai pensionat, unde te mai grăbești în halul ăsta? Sâmbătă dimineața pe linia de tramvai, disperat că nu reușești să mă depășești…așa e la pensie, tot pe grabă, tot pe fugă?

Înre timp s-a pus verde pentru înainte și l-am lăsat pe om să intre în bandă că pe aia de stânga încă era roșu și era unu încadrat. Mi-a urat nenea cu microbuzul să am o zi bună, i-am răspuns politicos și ne-am văzut de drum. Am mers în urma lui fără grabă, bătrânește, până la parcul Carol. Apoi l-am depășit, aveam treabă și mă grăbeam. Nene o fi realizat și el că e la pensie și nu mai are rost să se grăbească…