Simplu, te apuci și o ecranizezi. Cam așa stă treaba cu ecranizarea făcută de Prime la Roata Timpului. Dacă aș fi în locul lui Robert Jordan, așa mort cum e el, m-aș întoarce și i-aș bântui pe toți care și-au bătut mătărânga de opera mea. Nu știu, nu sunt critic de film, sunt doar un fan al acestei cărți și, pentru mine și nu doar, că am mai citit ceva păreri pe grupurile de fantasy, ce au reușit să facă cu ecranizarea asta e bătaie de joc. Altfel, pentru feministe și pentru unu care nu a citit cărțile seriei Roata Timpului, poate părea interesant…că ceva efecte speciale, mai o tzâtză, că girl power, că diversitate…. Altfel, o mizerie.
Cam asta ar fi, sunt dezamăgit de cum au ieșit lucrurile, de cum au amestecat lucrurile, de cum au sărit capitole întregi. Bă și ar fi avut din ce să facă un serial epic, că omul ăla a scris demențial. Dar na, n-ai cu cine…. Altfel, cică ăștia de la Prime se băteau cu pumnul în piept că vor să scoată un serial care să bată succesul avut de Game of Thrones și d-aia cheltuiau o gălăgie de bani pe producția asta. Ce să zic…Băh, nu vă uitaț, e cea mai dezamăgitoare ecranizare văzută de mine. Sau dacă faceți greseala asta, citiți și cărțile din seria Roata Timpului…doar așa, să vedeți că nu vă păcălesc cu nimic. Puteți începe cu prima carte a seriei, cu Ochiul Lumii, că pe ăsta s-au scremut să-l ecranizeze în primul sezon. Și păzea, că uoamenii insistă și cu sezonul doi…. Ces ă zic, o să-l văd și pe ăsta că na, sunt curios să văd dacă se poate mai rău.
Pai e cumva prima oara cand se intampla asta? In ultima vreme de pe la sfantul lemn vin numai esecuri, unul dupa altul si cel mai naspa e cand ai asteptari ale unei ecranizari facute dupa o carte, pentru ca nu se mai respecta nici macar firul epic, tot ce conteaza e „corectitudinea politica” si cam atat.
Nu e prima oară, n-o să fie nici ultima dar la cât cașcaval au băgat în ecranizarea asta mă așteptam la ceva mai mult. Na, uite la Cartea pierdută a vrăjitoarelor au stat pe poveste și mai sunt ecranizări unde poți face abstracție de ni9ște cutume ale vremii. Dar aici…e jale. Bine, poate și așteptările mele ca fan erau mari.
De acolo cred ca pleaca prima problema, asteptarile! M’am ars si eu de cateva ori si de aia nu mai am nici cea mai mica asteptare pentru ca desi au investit enorm de multi bani si s’au laudat cu o salba de mari actori, rezultatele de multe ori au fost sub nivelul unui low buget de pe ticktok. Cred ca ar trebui (din pacate) sa ne obisnuim cu asta.
Adesea filmul e mai prost decât cartea, așa că dacă le compari… tare-i probabil să ai reproșuri pentru ăla de a făcut filmul.
Au fost si execeptii, ba chiar unele care au ajutat cartea, dar putine ce’i drept! 🙂
O, da… pai uite un ecsemplu personal. Că eu tot amânam să cumpăr cartea…
Gand la gand, cu bucurie! 🙂