Ieri cand am scris articolul despre chestii gasite, voiam initial sa scriu despre altceva, dar cum sunt mester cotit, a iesit ce-a iesit. In fine, nu conteaza, si azi e o zi, asa ca va povestesc azi despre un joc din copilaria mea zbuciumata si despre bani murdari.
E, jocul asta se numea cacata si se baza in principal pe norocul unora si nesimtirea altora. Era un joc idiot, iar vanatorii de pokemoni ai zilelor noastre ar putea spune ca era si scarbos. Da, era scarbos, dar tocmai asta era farmecul.
In linii mari jocul incepea in momentul in care unul dintre noi, dupa ce ne plictiseam de batut mingea si pac-pac, propunea sa facem o cacata. Si atunci se lua cea mai mica bancnota existenta prin buzunarele noastre si se cauta un cacat. Daca nu-l gaseam, se gase cineva sa faca unul proaspat. Apoi se lua bancnota si se manjea cu putin cacat, pe o singura parte. Da, asa se faceau banii murdari pe timpuri 🙂 Dupa ce bancnota era manjita de rahat pe o singura parte, se mototolea usor si se aseza strategic, cu partea curata deasupra, intr-un loc circulat.
Jucatorii se retrageau strategic putin mai departe de capcana si faceau pe indiferentii, dar nu scapau din ochi bancnota. Dupa o vreme in joc intra si norocosul. Asta, norocosul era de doua feluri. Cel ce palma bancnota rapid si cel ce avea grija de bani si considera ca daca tot i-a scos Dumnezeu norocul in cale, sa nu bage bani mototoliti in buzunar. Acestia de pe urma erau cei mai misto…cand dadeau de banii murdari, renuntau la ei, iar noi mai aveam inca o ocazie de-al face si pe altul fericit.
Hehheee … pe langa cacata, noi mai faceam una care implica un portofel gol de obicei dar atatos, pe care il legam cu niste ata de pescuit din cea mai subtire si ne ascundeam in spatele vreunui boschet asteptand gastele care atunci cand se aplecau sa puna mana pe el, noi trageam de ata iar ei se trezeau ca „misca” portofelul. :))))) Cei mai tari erau aia care desi se speriau ca dracu, nu se lasau din prima incercare ci continuau sa mai incerce sa puna mana pe el macar odata. :))))
d-astea nu faceam… in schimb, aruncam cu punga de un kil in care ne facuseram nevoile, cand trecea trenul pe langa noi. in tabara la busteni, 1994. tin minte si acum ca era un chel la geam si vorbea la telefon. l-a nimerit punga noastra exact peste telefon, de i-a scapat aluia moleșcularul din mana. pe culoar, nu afara din tren. ce-o fi fost mai departe acolo… cine stie
Anul sigur e gresit. In 1994 nu prea avea cine, sa vorbeasca la telefon, la Busteni intr-un tren… Ar fi mai avut de asteptat cativa ani 🙂
Asta am vru sa-i zic si eu,dar m-am luat cu altele ?
nu e gresit anul. in 94 aveam si eu telefon mobil. ericsson eh237. nu erau ele foarte populare, insa in tot liceul aveam vreo 5-6 insi. cartela conex go :))
Vasile, tot nu’i bine…
-În sfârșit, în data de 15 aprilie 1997, s-a spart gheața! Și-a început activitatea primul operator GSM din România, MobiFon, operând sub brandul Connex.
E bine, nu mai fiti carcotasi, era un calator in timp, altfel cine se mai ducea la Busteni cu trenul chiar si in ’94 😉
Luasem o bucăţică de lemn, faină pe atît de faină cît de faină poate fi o bucăţică de lemn, dar foarte tentantă de a-i trage un şut, aşa… mai mult de plictiseală. Evident că bucăţica de lemn am prins-o bine in trotuarul de asfalt cu un cui… ca să nu se mişte… Şi erau destui pasionaţi de a da şuturi în biata aia bucăţică de lemn. Nu vă mai spui ce înjurături scoteau…
Si,nu aveai si o minge plină cu nisip?