Am revenit la povești inventate…Povestea celor 3 prințese plictisite

Din ciclul povești pentru copii, de câteva zile, am revenit la poveștile inventate. A avut fiimea o perioadă în care poveștile inventate de tac’su nu au mai fost atrăgătoare, a avut de la prietena ei Maria, mai multe cărți și le-a preferat pe acelea. De câteva zile mi-a venit din nou rândul și am băgat ceva cu ponei și prințese. Bine că am scăpat de Moș Crăciun…Acum, să vă zic și vouă Povestea celor trei prințese plictisite.

A fost odată de mult, un regat în care nu se întâmpla nimic palpitant. Și acel regat era condus de un rege plictisit care avea 3 fete. Probabil era ceva în neregulă cu acel regat, că nici tac’tu nu-și explică de ce toți oamenii de acolo se plictiseau îngrozitor. Dar na, acum nu putem spune o poveste despre toți oameni din regat, că tu, Cezara, mi-ai cerut să inventez o poveste cu prințese. Deci, cele trei fice ale regelui plictisit, erau la rândul lor plictisite. E, prințesele astea, cum se trezeau, imediat după ce luau micul dejun, din plictiseală începeau să se schimbe de rochii și de accesorii. Și se tot schimbau de mai multe ori pe zi, atât de plictisite erau aceste prințese.

Într-o zi, tot din plictiseală, prințesele au mers la tatăl lor regele și s-au plâns că se plictisesc. Normal, regele era și el plictisit și le-a expediat…Așa au ajuns prințesele să stea de vorbă cu bătrânul sfetnic al regelui. Și acesta era plictisit dar le-a ascultat și și-a amintit că odată, demult,când era el tânăr, oamenii din regat nu știau ce este aia plictiseală. Și s-a hotărât bătrânul sfetnic să le scape pe prințese de plictiseală.

Astfel, bătrânul sfetnic, a doua zi când prințesele erau la micul dejun a mers și a încuiat camerele în care se aflau hainele prințeselor. Cum au găsit ușile încuiate, prințesele s-au dus la sfetnic să-l întrebe ce sunt încuiate camerele lor, că ele sunt plictisite și vor să se schimbe de rochiile acelea plictisitoare.Bătrânul le-a explicat că zugravul palatului s-a plictisit să stea degeaba și vrea să zugrăvească…și că el, a pregătit pentru ele o altă cameră. Și le-a condus bătrânul sfetnic la camera pregătită pentru ele.

Și le-a băgat bătrânul într-o cameră în care nu se aflau decât 3 paturi și o masă. Prințesele au fost atât de surprinse de această cameră încât nu s-au prins că bătrânul sfetnic a încuiat ușa în urma lor. Când și-au revenit, prințesele au văzut că pe masa din cameră se aflau trei pachete, fiecare eticheta cu numele unei dintre ele. Pințesa cea mare s-a grăbit să deschidă pachetul. A găsit în el două gheme de ață și o pereche de andrele. Prințesa mijlocie a găsit în pachetul ei un puzzle imens cu o mie de piese. Cea mai mică dintre prințese a găsit și ea ceva adecvat vârstei ei, o carte cu 52 de povestiri cu animalute.

Tare dezamăgite au fost prințesele de aceste cadouri și, după ce au reușit să se plictisească, și-au îndreptat atenția către cadourile rămase împrăștiate pe masă. Astfel, prințesa cea mare s-a apucat din plictiseală să croșeteze. Cea mijlocie a împrăștiat în mijlocul camerei cele 1000 de piese ale puzzel-ui. Cea mică s-a tolănit pe patul rămas liber și a început să citească. Nici nu și-au dat seama când a trecut ziua..

A doua zi, după micul dejun, prințesele au fost anunțate de bătrânul sfetnic că zugravul regal a terminat de zugrăvit camera cu haine și prințesele pot merge să se schimbe dacă s-au plictisit. Acestea s-au uitat la bătrân și l-au rugată să le ducă în camera de ieri, au de terminat un plouver, un puzzle și o minunată carte cu povești.

Nu știu dacă s-a prins fiimea că povestea era cu direcție către plictiseala acuzată de ea, a adormit…că ăsta e efectul poveștilor inventate de mine…sunt povești de adormit copiii.

Lasă un comentariu