Am cumpărat un DSLR Canon de pe olx

Într-un final, fix cu o jumătate de zi înainte să plec în Turcia, mi-am cumpărat un aparat foto DSLR. Demersul a fost mai lung, am căutat, am negociat, am comandat un alt DSLR cu livrare prin olx și nu mi-a fost livrat, m-am văzut cu cineva pentru un Nikon dar nu l-am luat că deși era funcțional, vânzătorul nu a adus și un card să putem face și noi o poză cu aparatul. Într-un final am găsit acest Canon 600d pe olx și l-am luat cu 600 lei. Obiectiv kit 18-55, doi acumulatori cu încărcător Patona, un card de 16, 4600 poze făcute. Aproape nou ca să zic așa. Inițial, am fost setat pe Nikon, am vrut un Nikon D5300 dar nu a fost să fie. Era și mai scump… Și eu sunt zgârcit. În fine, ideea era că am vrut un dslr cu ecran rotativ. Așa am ajuns cu filtrele de căutare și la Canon 600d.

Una peste alta, mulțumit de achiziție, la banii ăștia cred că am luat un DSLR bunicel pe care să învăț și eu puțină fotografie. Cum n-am avut timp de el că eram în vacanță, am mers mai mult pe automat cu el. Am făcut poze cam cum aș fi făcut cu telefonul. Singurul avantaj ar fi că la dslr am zoom mai mare și poți să tai din poză cât ai nevoie. Îi zice crop la treaba asta :))

Așa cum am zis, nu l-am dibuit încă la modul manual deci, m-am limitat la făcut poze în modul automat. Mai dăi cu auto, mai dăi cu peisaj,mai dai cu modul sport. Teoretic un sfert din pozele făcute sunt decențele.

A doua chestie ține de artistul din mine. De compoziție, de încadrare, de linia orizontului. Sunt paralel cu toate dar cu timpul o să mai lucrez și la partea asta și sper ca artistul ăla pricăjit ce zace în mine să se trezească înainte să mă plictisesc de făcut poze cu dslr-ul.

Altfel, tot gâdilând prin setările manuale de la Canon 600d încep să-l înțeleg pe Cucu când îi tot dă înainte cu lumina. Și la momentul acela nici măcar nu-i citeam articolele… Altfel, după cum zicea si Mugur, e bine când cumperi un DSLR, să cumperi ceva similar cu ce ai și prietenii tăi. Oricum, pe el l-am tot frecat cu diverse întrebări și tot pe el o să-l frec în continuare…până s-o sătura de mine și n-o să-mi mai răspundă. Și n-o să am încotro și o să pun mâna să învăț. Glumesc, desigur, ideea este că, cel puțin la prima vedere fotografia este mult mai complexă decât s-ar crede. Dar nu e rachetă, se învață în timp. Deja, parcă, după câteva articole cititte, vreo două video pe yt vizionate, parcă mi-au ieșit câteva poze mai mișto.

Cam atât deocamdată. Mi-am luat DSLR de pe OLX, am activitate ca să zic așa. Vedem ce evoluție aduce timpul. Că după ce rezolv cu tehnica fotografică, o să pun mâna să mă joc puțin și cu ceva programe de editat.

8 comentarii la „Am cumpărat un DSLR Canon de pe olx”

  1. Felicitări. un preț bun și poze puține.
    Vezi că găsești tutoriale pe yt despre cum sa faci poze super misto cu el. Găsisem eu când aveam aparat mai de Doamne ajuta.

    Răspunde
  2. Bafta Mareane! Pune mana si aloca ceva timp ca sa muncesti un pic cu el dincolo de modurile alea automate, pentru inceput, din setarile creatve joaca’te cu P, pentru ca daca incepi sa te obisnuiesti cu el, in timp o sa devina modul cel mai des utilizat! 🙂

    Sa il folosesti sanatos si lumina buna sa ai!

    Răspunde
  3. Eu as fi votat pentru mirrorless pentru ca ai curba de invatare mai mica si n-ai atatea belele cu autofocusul. E mai simplu, ai touchscreen mai prietenos. Dar la banii astia e pomana ce ai luat. Nu te-ai fi incadrat si poti sa mergi cu aparatul la purtator.
    Nu-i asa ca acum fetele te pun sa faci poze?
    Rabdare sa fie pentru poze si saturatie 100% ca asa ii place antreprenorului Mugur, seful la case inchiriate.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura