Da, da, încă stăm bine din datele transmise de autorități. Adică, la cât de miserupiști suntem noi ca nație corelat cu cât de varză este sistemul, chiar stăm bine…măcar pe hârtie. Adică, încă putem număra morții, putem să le dăm atenție, putem să le urmărim istoricul. Una este să ai doi-trei morți pe zi (după cum zic raportările oficiale) și alta este să ai 7-800 cum se întâmplă prin Italia sau Spania. Doamne ajută să rămânem la valorile astea….
Așa, ziceam că e bine în România cu tot cu covid și cu ordonanță militară. Și treaba asta, că e bine, s-ar putea să nu mai fie chiar așa de bine, că noi ca nație, gaura din gogoașă, ne obișnuim repede cu binele și încercăm să-l fentăm. Că de, ce plm vor autoritățile, ce știu ăștia…niște plăpumari…a venit ăla de era primar la Caransabeș să-mi interzică mie să ies din casă. Buei, e democrație…eu am de alergat, am de plimbat câinele vecinului și mi-am făcut hârtie…merg pe proprie răspundere. Bă, nu știu cum s-o zic dar cu ăștia mergem la război, cu Vela de la Caransebeș, cu Tătaru de la Huși. A, să nu-l uităm pe Arafat, cel ce dădea asigurări după #Colectiv că e bine, ne descurcăm. Ne-am descurcat de ne doare quru…
În fine, măsurile aste, așa cum sunt date de împiedicații ăștia de au avut ghinionul să fie la putere în momentul ăsta, ar trebui luate în serios, ar trebui să stăm în casă… nu de alta dar alternativa de a ajunge la spital în perioada asta e mult mai neagră decât câteva zile de frecat lupa pe internet, la filme sau la orice altă activitate ce o poți desfășura în casă. Încă e bine în România…Aș fi vrut să fac gluma aia cu: Dumnezeu cu Mila dar cică e treabă serioasă și nu e de glumit cu pandemia. Nu prea e dar n-ai ce face, trebuie să ai tu grijă că statu….
E bine ca nu-s teste suficiente si tot mor oameni netestati. Bine, bine! 😀
Aia zic, hârtia suportă multe.
Strategia de baza a „impiedicatilor” astia de la guWernare (eu as fi folosit un alt termen, dar ma rog :)) ) e una tot mai clara, respectiv, e tot aia similara cu dezapezirile cand sunt luati mereu prin surprindere, respectiv, stam prin case sa isi faca carcalaul treaba pana mai da oleaca caldura si vedem ce iasa. Cam asta e tot ce au putut sa faca. Partea proasta e ca incet si sigur, pe tot mai multi dintre miserupisti aia o sa ii razbeasca foame de la atata #stauacasa, ca sa nu mai zic ca fara bani de chirie, multi din ei nu or sa mai prea aiba unde #stauacasa. … iar de aici incolo o sa inceapa abia balul. Pe langa astia, de luat in considerare si prospat veniti #stauacasa diasporezi, mare parte din valorile sosite in ultima vreme find in fapt triburi intregi, care unindu’se aici cu triburile indigene care #stauacasa de felul lor, au inceput sa formeze tot mai multe ginte ale foamei. E, p’acia iara o sa fie niste probleme. Si ar mai fi ele … dar sanatosi sa fim, CA COvidu vine. :)))
Au inceput sa apara deja nasoalele, mo …. cu video, da’ti shar baieti :))) …
https://ingerisidemoni.ro/covid19-a-patra-zi-de-izolare-acasa/