Cum a căzut domul din Milano pe mine

Zilele trecute, am tras o fugă prin patria străbunicului Traian.Nu am reușit să ajung și în cetatea eternă, dar tot am reușit să văd o bucățică din Italia.Până ajung să scriu o poveste mai detaliată a excursiei și să triez pozele, câteva cuvinte despre ce m-a impresionat în  Milano.

Când vine vorba despre turism și atracții turistice, în Milano, totul se învârte în jurul domului. Mai văzusem poze cu domul, mai citisem articole despre această operă de artă, dar senzația, când vezi minunea cu ochii tăi, este de nedescris.Dacă până acum ceva vreme accesul în dom era gratuit, mai nou, italienii percep o taxă de doi euro pentru a vizita domul, dar merită până la ultimul cent și parcă te gâdilă să lași și o  șpagă generoasă.

Am ieșit de la metrou și l-am vazut…mare, frumos și o piață plină de turiști si gură-cască ce se perindau pe lângă statuia lui  Victor Emanuelle II  și a calului său.Impresionant…domul,nu calul. După ce am plătit cei doi euro, m-am așezat la coadă și am așteptat intrarea în catedrală. A urmat scanarea corporală, controlul la bagaje și am intrat. Ultimii paznici, cei ce verificau biletele, mi-au atras atenția că nu e ok să intru cu șapca pe cap.

Mi-am dat șapca jos și am intrat în sanctuar.Băi, am fost impresionat și contrar așteptărilor, primul gând când am dat cu ochii de măreția domului, nu a avut nici urmă de pioșenie, a fost un gând exclamat…hai să-mi bag plua!!! După ce mi-am revenit am realizat și motivul pentru care italienii de la intrare nu-ți dau voie cu șapcă pe cap.Pur și simplu, la cât te holbezi la cupolele imense, cu siguranță șapca o să-ți cadă de pe cap și oricum, nu e de mare ajutor,  domul, prin măreția lui te striveste,te apasa și cu șapcă și fără.

Am stat aproape o oră și m-am holbat la tot ce există acolo și de nu trebuia să merg după fete, aș mai fi stat. Ce nu am făcut și vreau să fac data viitoare când mai ajung la Milano, ar fi și o plimbare pe dom, printre turnulete si statui, să o pot vedea pe Madonnina de aur, de aproape..De data asta am spus pas, că eram și cu cea mică, iar vântul ce bătea nu cred că-i făcea mare bine.

Ce să zic…după ce am văzut domul, parcă-mi vine să mă bucur că în lume, mai sunt și popi din ăștia de-au gândit ca în habotnicia și opulența lor, să lase omenirii așa frumuseți.