Ai grijă ce faci p-acolo și De unde vii măh tată la ora asta? De astea două mi-a fost cel mai urât în toată adolescența mea. Erau chestiile pe care le-am detestat cel mai mult la părinții mei. Diferența între cele două propoziții și celebru O să ne mănânce gândacii era insesizabilă. Și știți de ce? Păi dacă era să plec pe undeva și-mi zicea mama să am grijă ce fac pe acolo, păi era clar…ceva nasol, o bataie, o beție, o chestie dubioasă era musai să se întâmple. Parcă știa mama că urmează ceva nasol, că n-o zicea mereu Dar când o zicea… Cumva, nu era ceva musai rău, că m-am descurcat mereu și, chit că cele care se întâmplau erau la limită, am supraviețuit și eu și nici alții n-au murit. Ca să zic așa, dinții s-au pus la loc, mesele au fost înlocuite și ele, ochii s-au desumflat. Au mai rămas cicatrici…dar aia e.
Altfel, când mă întreba tata de unde vii la ora asta, parcă-mi venea să intru în pământ asta pentru că lucrul ăsta se întâmpla dimineața când el pleca la servici. Conta și faza că n-o zicea musai cu răutate, era cumva o bucurie în tonul lui. Probabil, cumva, știind ce are acasă, omul se bucura că mă vedea venind acasă întreg și pe picioarele mele.
E, mai acu ceva vreme merg fetele la un spectacol de operă. Și s-au lungit… Le-am auzit când au intrat pe portă și am mers să le deschid ușa. Prima care a intrat pe ușă a fost fii-mea. Și, cumva, involuntar, cu același ton cu care eram întrebat eu în tinerețe. am întrebat-o: Da tu de unde vii măh tată la ora asta? Și apoi am început să râd… Și se uita copilu la mine ca la alte alea că nu înțelegea.
