Un pic de nostalgie…

Mda, că tot încep toamna cu numărul 43, mai zilele trecute am avut un flash cu beții. Bețiile tinereți, nopțile alea pierdute din care am câștigat ceva ce unu care nu le-a pierdut, n-a avut cum să câștige în alte moduri. Și mi-am amintit de vinul tinereților alea, un vin care la anii 90, la mine la țărănoaia, era cam vârf de gamă. Era vinul ălă pe care-l beam când ieșeam în lume….că-n rest, seveam tulburelul la găleată sau bere de oricare pe apucate. Bine, acu, dacă stau bine să mă gândesc, aveam vreo două vinuri pe care trăgeam tare. Muscat Ottonel, cel la țepușă și Grasă de Cotnari. Dar grasa era bătaia, poate unde era demidulce și noi, flăcăi fără prea mare experiență, trăgeam mai repede spre ea…

A trecut timpul și m-am axat mai mult pe bere, pe vinuri demiseci sau chiar seci și anul trecut am băgat destul de mult gin. Cred că am băut ultima dată un vin demidulce acu vreo 3 revelioane… ceva de parohie :)) În fine, Grasă de Cotnari cred că nu am mai băut din anul 2 de facultate… 20 de ani aproape…

E, azi că tot am fost la cumpărături și mă uitam după niște vin, mi-au căzut ochii pe un raft plin cu Grasă de Cotnari. Acum, scriu rândurile astea și-mi fac curaj să, la sticlă. Cred că avea dreptate Nichita când zicea că baza e vinul, că văd că bat din taste. Ce să zic…Nu știu ce să zic, era mai bun vinul ăsta atunci? Poate doar conjunctura, poate doar mi-am mai schimbat eu gusturile… dar e prea dulce chit că e trecut ca demidulce. Dap, nu cred că apucă să se strice în sticlă dar cred că următoarea sticlă de Grasă de Cotnari o mai cumpăr peste 20 de ani.

Noroc!