Păsăroiul ăsta se numește Fluierar de mlaștină pentru muritorii de rând. Pentru erudiți și alți savanți și experți, denumirea este de Tringa glareola. Dar să-i zicem simplu, Fluierar de mlaștină.

Fluierarul de mlaștină iernează în Africa și soseşte în România în lunile aprilie şi mai. Este o specie monogamă. Cuibul poate fi aşezat pe pământ şi căptuşit cu muşchi şi resturi vegetale, sau foloseşte cuiburile vechi amplasate în copaci ale altor specii de păsări. Un oportunist ca să zic așa :)) Dacă de clocit se ocupă ambii parteneri, puii sunt îngrijiţi numai de către mascul. Mi-a plăcut caracteristica asta…am subliniat ca să zic așa.

Așa cum îi zice și numele, fluierar de mlaștină, pasărea preferă smârcul și alte bălți cu nivel mic al apei. Ideea este că acum, la lista mea cu păsări pozate am mai adăugat una. Cu numărul 6 în lista păsărilor din România pe care m-am apucat să o pozez, a intrat Fluierarul de baltă.
Poți vedea întreaga listă cu păsările din România pe care am reușit să le pozez și să le postez pe blog prin link-ul de mai jos. Lista în curs de actualizare ca să zic așa…


Lasă un răspuns