Fiecare om are propria filosofie de viață și se ghidează mai mult sau mai puțin după ea. De la cei care dau foc grătarului că au închis cu succes caietul pe luna trecută și ridică pet-ul în aer și zic Când o fi mai rău, așa să ne fie, dă Doamne, Nu mai apucăm noi pensia la cei care, preocupați de viitor te întreabă, Boss, ce planetă lăsăm noi copiilor noștrii? puțini sunt ăia care ți-ar zice că e greșită abordarea lor. Și, surprinzător, trăim toți. Bine, mai și mor unii…
Bun, revenind la titlu, mi-am adus aminte de o povestioară de când eram eu mic. Mi-o zicea bunica . Nu știu de unde o știa, că de citit mamaia nu știa, că nu avea școală. În fine, ideea era că oamenii știau cât vor trăi. Nu prea știau cum, că ținea de fiecare în parte ca și acum dar, fiecare om știa când va fi momentul să crape. Și se organiza fiecare după cum credea de cuvință. E, în vremurile alea în care fiecare știa cât mai are de tras, din când în când, Dumnezeu împreună cu Sf Petre mai plecau așa, la pas prin lume. Vizită de lucru presupun… Și cum se plimbau ăștia prin lume dau peste un nene, om gospodar care se îndeletnicea cu ascuțitul unor pari la ambele capete. Și, curios din fire, Dumnezeu îl întreabă:
-Dar ce faci Omule aici?
-Nene(că nimeni nu-l recunoștea pe Dumnezeu când se perinda pre pământ) uite, vreau să fac un gard..
Și Dumnezeu se uită cu subânțeles la Sf Petre și apoi îl întreabă iar pe Omul cel harnic care se îndeletnicea cu ascuțitul unor pari la ambele capete.
-Bravo Omule! Văd, dar de ce ascuți parii ăștia la ambele capete?
Și omu nostru lasă barda jos, se scarpină în cap și-i răspunde lu Dumnezeu
-Nene, vezi matale, cum să-ți zic…eu mai am de trăit 62 de ani,3 luni, două spătămâni și 4 zile. În toți anii ăștia gardul meu o să putrezească și o să fie nevoie să-l refac. Eu ascut parii ăștia de lemn la ambele capete pentru că cine știe ce treabă o să mai am când o fi momentul să refac gardul., oi mai putea, n-oi mai putea… Așa, va fi mai simplu și mai ușor să întorc parul putrezit invers și să-l înfig în pământ. D-aia ascut parii la ambele capete…
Luminați de răspunsul harnicului locuitor al pământului, Dumnezeu și Sf Petre au plecat mai departe prin lume… Probail că au dezbătut subiectul, au avut ceva păreri pro și contra pe subiectul parilor. Dar na, cam așa se întâmplă. Au tot interacționat cu diverși oameni și se pare că erau destul de mulțumiți cei doi. Într-un final au dat peste un alt om care construia un gard. De la depărtare ăsta nu părea prea harnic, avea doar vreo trei pari ascuțiți la un singur capăt. Ăsta nu era singur…lângă el mai erau niște țiganii cu țambale,acoardeoane,viori..o formație întreagă. Și ăsta în loc să ascută parii de gard punea lemne pe un foc. Sf Petre, mai naiv așa, îi zice lu Dumnezeu:
-Doamne, uite aici un Om și mai cu cap. Face focul ăla ca să pârlească parii la capul ascuțit…să-i întărească, să reziste parii ăia și mai mult în pământ…Mare ți-e grădina, Doamne! Slavă!!!
Dar Dumnezu care le știe pe toate cele văzute și nevăzute știe și ce face omul respectiv acolo așa că-l ia pe Sf Petre la o discuție cu Omul respectiv. Îl salută și pe ăsta la fel ca pe primul și abordează discuțiia în același fel.
-Bună ziua Omule. Ce faci aici?
-Bună ziua…ce să fac, am vrut să fac un gard…d-aia ascuțeam parii ăștia. Dar nu-l mai fac, n-are rost… Așa că am chemat lăutari, fac un foc pentru grătar…dă-l dreaqu de gard, ce-mi mai trebuie. Mai am 2 ani și vreo 6 luni de trăit așa că ce rost are să mai muncesc pentru un gard? Mă bucur și io de viața ce mi-a mai rămas, trăiesc clipele astea că na, cum ziceam, mai am de trăit 2 ani și 6 luni…Hai, stați acilișea, că am și beutură… Că o veață avem…Când o fi mai rău, așa să ne fie…
Nu mai știu cum era povestea în continuare, dar zicea mamaie-mea că după plimbarea asta pe pământ a lui Dumnezeu și a Sfântului Petre, după ce și-a dat seama Bărbosu că nu e chiar ok ca oamenii să știe când mai au de trăit, le-a tăiat beneficiul ăsta.
Nu știu dacă era mai bine înainte, dacă era mai bine să știi cât timp ți-a mai rămas…dar, se pare că de aici au rămas și ăia cu trăitul clipei dar și ăia cu planurile pe termen lung. parcă ar fi bine să ai niște pari ascuțiți pentru bătrâneți…Dar parcă ar fi bine și să-l lași încolo de gard și să dai bâjă la grătar. Neah, n-o să zică nimeni că abordarea lui e greșit așa că, fiecare cu ale lui. Că e nevoie și de unii și de alții..
Eu unul nu am inteles filosofia celor care zic „traieste clipa” cum nici pe a celor care zic „imi traiesc viata”, de multe ori rostita cu convingere, dintr’un fund de pahar. Daca la 20 de ani parca suna bine aia cu „traieste clipa”, la 30 incepuse sa imi de acum virgula aia cu „imi traiesc viata”, in fundul paharelor baute chiar si cu moderatie, eu negasind niciodata solutia sau raspunsurile pe care le cautam … ce a urmat, am scris pe larg aici! 😉
E greu să înțelegi ideea asta când o iei de jos și vrei să faci ceva în viață. Doar zic…
Pai eu de unde am luat’o mai Mareane?! :)) Crezi ca am luat’o de undeva de sus? La 16 ani am fost singur pe lume, eu cu mine si foamea in multe din zile. Eu cred ca fix aia uita multi, de unde si zidirea lor ulterioara, care e doar si numai despre material si iminenta cadere in patima exceselor! Am scris randurile alea tocmai pentru ca de acolo am pornit si eu, de jos, sub ZERO chiar, si de vreo doua ori in drumul meu, tot acolo m’am intors pana cand am invatat din greseli si am gasit echilibrul ala! 🙂 Pana la urma totul este despre alegerea ficaruia, nu exista un alt motiv, ci doar scuze! 🙂
Mai mult pe termen lung. Clipa se trăiește printre. 😀
Exact.
Tind să fiu de acord cu Marius. Trebuie să gândești în general pe termen lung, timpul trece că vrem că nu. Dacă nu facem nimic, și trăim doar clipa, când nu vom mai putea, fie vom lăsa persoanele dragi pline de datorii/probleme în baza filozofiei noastre, fie vom ajunge să nu putem să ne mai întreținem, și vom ajunge povară pentru alții. Iar clipa, se trăiește și aia, printre bucățele. De aceea mulți zic că moderația e cea mai bună, indiferent de domeniu.