Prima pană la bicicletă

Cum ziceam, și-a schimbat fii-mea cea mare bicicleta că cea veche îi rămăsese mică. Fată chibzuită, și-a strâns banii de bicicletă și și-a cumpărat o bicicletă marca BR CYCLES, marcă de biciclete asamblate în România. A dat pe ea mai mult, că nah, magazinul fizic e mai scump decât online-ul…dar a trebuit să probăm, să vedem cum stă pe bicicletă. Se putea mai bine dar n-am vrut să învăț copilul să cumpere cu credit…De atât a avut bani, de atât și-a loat ca să zic așa. În fine, ideea este că aș fi pus diferența pentru o altă bicicletă mai scumpă dar pe asta a zis că stă cel mai bine după ce a probat cam tot ce era în magazin.

Și cum este o bicicletă ieftină, nici cauciucurile nu sunt cele mai. Bine, cam poți face pană la bicicletă indiferent de cauciucurile pe care le ai montate de bicicletă. Dar când e ieftin, cresc șansele. Așa se făce că am avut deja prima pană. Și nu eram pregătit, nu aveam celebrul kit de pene al biciclistului. Și m-am dus frumos la Decathlon, am luat kit de pană, am luat și o sonerie pentru bicicletă că v-am zis, bicicletă ieftină…varianta cheală. Și avea copilul nevoie că uneori nu-mi recunosc copilul, e prea timid să spună macar pardon când are pe cineva în față. Așa, claxon.. Pe lângă astea am mai luat și un set de leviere pentru montat și demontat cauciucul de pe jantă. Și m-am pus pe vulcanizat camere de bicicletă. Am pus primul petic ca să zic așa.. Probabil, pentru că nu cred că voi căuta cauciucuri mai rezistente în viitorul foarte apropiat, vor mai urma și alte pene…

Bine măcar că acum există kit de petice autocolante pentru biciclete…că dacă era ca pe vremea mea, chiar nu știu de unde mai scoteam o presă d-aia clasică făcută din piston de Dacia 1300 cum vulcanizam când eram eu tânăr.

Piața de biciclete e mare în România, producem, asamblăm, importăm tone de biciclete. Aștia de la BR Cycles iau și ei o fele din piață. Au biciclete ieftine, entry level dar, una peste alta, din ce am mai citit păreri despre bicicletele BR Cycles lumea relativ mulțumită de raportul calitate preț. Altfel, din ce am citit prin descrierea tehnică a bicicletei, piese adunate de pe la diverși producători, probabil totul făcut în China, și încropită o bicicletă ok pentru un începător.

CADRU     otel, geometrie specifica MTB-HT, marime cadru 17″/M/431 mm, vopsea lucioasa, stickere sub lac
FURCA     BR OEM otel, suspensie pe arc, cursa 100 mm, echipare pentru frane disc 
MANETE FRANA      SACCON Italia L-321, aluminiu/plastic, 3 finger lever  
FRANE     YH-16, mecanice disc, rotor 160/160 mm, prindere in 6 puncte
ANGRENAJ PEDALIER     NECO otel, 24/34/42T, brat 170 mm 
SCHIMBATOR FATA     SUNRUN FD-10TD, 3 viteze
SCHIMBATOR SPATE     SUNRUN RD-35A, 7 viteze
MANETE SCHIMBATOR     secventiale SUNRUN EasyFire KD-81, display optic, 3×7 viteze
PINIOANE     SUNRUN FW-6SD, 7 viteze index,14-28T
LANT     KMC TEC 1/2″-3/32″ 110L, compatibil 7 viteze
ANVELOPE     WANDA 26″x1.95 , profil MTB
JANTE      GR Greece D20 aluminiu duble, 26″-36H, profil frane disc
GHIDON     BR otel cu mansoane de cauciuc, model MTB curbat, latime 640 mm
PIPA GHIDON     BR aluminiu 28.6×80 mm, prindere in 4 puncte
SA     ABI Poland 3102A Orbit 
TIJA SA      otel 25.4×330 mm 
CHEIE SA      Quick-Release aluminiu
PEDALE      MARWI Czech SP-872NB, plastic cu ax metalic si reflectorizant
Altfel, încă visez să-mi iau și eu o bicicletă la București, nu să renunț la mașină dar să ies cu copii la plimbare. Că de când cu bicicleta asta mare, se cam duce copilul departe și eu rămân în urmă…

4 comentarii la „Prima pană la bicicletă”

  1. Lasa ca e foarte buna si asta, primul avantaj e cea mai importanta lectie financiara: ne intindem cat e plapuma! 😀 Sa fim seriosi, nu cred ca ai de gand sa o inscrii la Turul Frantei. In concluzie, ii doresc sa se bucure de ea si sa o foloseasca sanatoasa!

    Răspunde
    • I-am zis că dacă vrea competiții de biciclete, trebuie să bage adânc mâna în buzunar pentru așa ceva. Cică nu, că ea vrea doar plimbări pe bicicletă. Momentan e bine…

      Răspunde
      • A doua lectie financiara sanatosa: cumpara lucruri de care ai nevoie, adaptate nevoii! Ai invatat’o foarte bine, felicitari si plimbari linistite sa aveti! 🙂

        Răspunde
  2. Mi-am cumpărat și eu relativ recent o biclă dar să mor dacă știu ce marcă e, nu am dat importanță decât prețului și cum mă simt pe la la drum. Am dat 200 de lei pe ea, second-hand, e olandeză, nu am kit de pene, nu am mai făcut de mult pană la o cameră.

    Dacă stau bine și mă gândesc am pus doar o dată sau de două ori petec. Oricum pare Ok bicicleta pentru banii ăia.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la e-redoo.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura