Cred că nici ăia care au împărțit cărțile la alegerile astea nu mai pricep mare lucru din nebunia asta. Altfel, la câte ipoteze și păreri există în legătură cu alegerile, clasamentele, renumărarea voturilor și alte rahaturi, mă gândesc că vorba aia americănească, chiar dacă ești paranoic nu înseamnă că nu ești urmărit, este mult mai adevărată azi. Altfel, cum a zis și orbu… om vedea ce-o fi. Sincer, ieri când a început nebunia cu contestarea alegerilor de către Terheș am zis că miroase a manevră PSD. M-am gândit că și-au luat o nouă eminență mai cenușie decât au avut în ultima vreme. Dar tind să cred că e mai mult decât atât. Asta și pentru că Marcel Ciolacu a dat de înțeles că s-ar retrage din cursa prezidențială în caz că s-ar plasa pe locul doi după renumărarea voturilor.
Later edit: pentru că văd că propaganda și-a mai adăugat un punct pe listă. Ca să fie clar pentru toată lumea! Eu sunt aici să lupt, nu îmi trebuie locul 2 la masa verde. Cu toții avem nevoie de adevăr! Cum funcționează manipularea:
1. Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea;
2. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că “știu ei ceva”;
3. Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în UNANIMITATE de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure;
4. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers DEMOCRATIC!
Eu și toți oamenii de bună credință din țara asta ne-am săturat de propaganda asta grețoasă! Știți ceva?! Românii au dreptul să știe adevărul! Tot adevărul! Trebuie să știm clar dacă votul a fost viciat. Mai direct: dacă s-a FURAT! Pentru asta, recomand Biroului Electoral Central să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale.
Iar dacă cineva a furat, să răspundă în fața românilor!
Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din această cursa pentru președinția României. 𝐍𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐨𝐢! Nu mă interesează.
Vreau doar ca românii să afle adevărul, care este mai important decât candidatura mea. Și apoi românii vor ști să îi pedepsească pe cei care au furat, mai repede decât o vor face instituțiile!
Cam asta a scris Marcel Ciolacu pe facebook. Adică, cumva, omul nostru s-a prins că indiferent de rezultatul renumărări voturilor de la primul tur, șansele lui de a câștiga sunt minime așa că a băgat strâmba asta că nu-l interesează locul 2 și oricum se retrage din cursa prezidențială. Dar trage speranțe că PSD va face un scor suficient de bun încât să dea guvernul și să rămână măcar premier.
Cum ziceam, cineva a încurcat grav butoanele și cred că pe undeva, prin niște tenebre, deja curge sânge. Oricum, dintre toți ăștia, marcel Ciolacu a picat cel mai nasol. Acum rămâne să vedem dacă Marcel Ciolacu chiar se retrage din cursa prezidențială în caz că PSD face un scor bun la alegerile parlamentare de duminică și la renumărare, cumva, voturile lui sunt ceva mai multe și se trezește că e pe locul 2. Că dacă e așa cu siguranță cineva a furat din voturile lui și le-a dat lu Georgescu astfel încât să-l salte deasupra lui Simion și altcineva a furat, tot din voturile lui și le-a trecut la Lasconi astfel ăncât Ciolacu să fie scos din cursa pentru Cotroceni.
E, în așa situațiune mi-e greu să cred că Ciolacu se va retrage din cursa prezidențiale… Pe fondul unui rezultat bun la parlamentare și cu o renumărare corectă a voturilor cel mai probabil va veni și va zice că da, el a vrut să se retragă dar ținând cont că românii au ales calea europeană, stabilitatea și tot ce a mai basculat PSD de-a lungul timpului, el este obligat să participe totuși la turul 2 al alegerilor prezidențiale. Deci, eu nu cred că Marcel Ciolacu se va retrage din cursa prezidențială… Și tocmai mă minunam că am avut alegeri haioase anul ăsta. S-ar părea că totuși nu e comedie ci tragedie. Nu, n-o să murim…dar clar vom îmbătrâni cu câțiva ani după alegerile astea. Indiferent de ce-o ieși.
Imagineaza’te tu pentru o secunda in locul lui in postura de presedinte intr’o tara profund ostila! 🙂 Sincer, nu cred ca a vrut candidatura asta nici o secunda, a fost impins pe scari de activul de partid (stiu cum lucreaza mecanismul) cu promisiunea ca Ciuca merge presedinte, el ramane premier. Ala era jocul, dar problema a fost ca boti de pe TikTok au mers la vot si le’au dat peste cap toata „Stabilitatea”. A inteles mesajul venit si de pe la ambasada marelui Licurici, aia cu „oameni noi” spre deosebire de alti prosti, macar si’a salvat curul la timp. Ce va urma, indiferent de rezultat, va se va lasa cu nasoale pentru multi, de unde si disperarea! 🙂 Hai duminica la vot sa le impartim coliva! 🙂
Cred că-i praf mecanismul ăla de partid dacă a crezut măcar o clipă că Ciucă are vreo șansă să ajungă președinte. Altfel, popcorn time…. Și credeam că le-am văzut pe toate.
Pai nu s’a vazut ca sunt pe nicaieri la cat de nauci erau dupa ce au fost lasati din brate si n’au „vazut meteoritul”?! :))) Cu Dragnea nu a fost la fel? Cu Ponta? Cu Ciuca? Cu tot PNL’ul in frunte cu Ruj Bogdan and CO?! :))) Mecanismul e simplu si odata Iohannis s’a scapat si l’a explicat pentru urechile care pricep: „primim informatii, le citim si ne consideram informati!” Eh .. uneori se strecoara pasaje lipsa prin „informarile” alea care sunt sub forma unor povesti de glorie si marire, in realitate avand darul de ii tine anesteziati pana vine „meteoritul”. Cam asta e tot mecanismul de partid care functioneaza pe principiul „Am inteles, sa traiti! La loc comanda!” …. :)) #dacat atat